Mai aproape de Isus

Codex Sinaiticus - cea mai veche si completa Biblie

2009-07-06T15:41:00.000-07:00

Paginile celei mai vechi Biblii crestine din lume care au supravietuit pana acum au fost, in sfarsit, puse impreuna in forma digitala. Lucrarea se numeste Codex Sinaiticus (Cartea din Sinai) si poate fi rasfoita acum la adresa http://www.codexsinaiticus.org

In forma curenta, Codex Sinaiticus cuprinde peste 400 de pagini de piele de animal preparata intr-un fel special si masoara 380x345mm. Este cea mai veche carte si contine intreg Noul Testament, doua scrieri crestine mai vechi care nu sunt incluse in Biblia actuala si parte din Vechiul Testament si Apocrifa. Cartea apartine Secolului IV si este scrisa in greaca.

Slujirea adevarata

2009-06-17T14:23:00.000-07:00

Adevarata slujire vine din dragostea adevarata, care nu striga in gura mare orice facere de bine, care nu face lucruri de ochii lumii, care nu asteapta nici un fel de recompensa (monetara sau emotionala), si lista poate continua. Aud in jurul meu din ce in ce mai des “daca nu primesc, nu dau” caci cica ar fi o lege a firii prin care orice lucru facut necesita recompensa. Recunosc, e greu si frustrant sa oferi, sau sa slujesti cuiva si sa nu primesti nici macar un multumesc sau astepti ca data viitoare sa faca acelasi lucru ca fiind randul lui si nu se intampla. Stiu ca adesea dupa ce faci ceva vrei macar sa stii ca persoana respectiva a vazut insa de cele mai multe ori nu se intampla. Insa cand slujesti cu adevarat, iubesti cu adevarat si cand iubesti cu adevarat – slujesti cu adevarat, adica nu astepti absolut nimic in schimb ci o faci din dragoste pentru persoana respectiva. Cand slujim cuiva de fapt ii slujim lui Dumnezeu caci cum spune si Cuvantul “Orice faceti sa faceti ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”; asadar intotdeauna, in toate lucrurile pe care le facem sa-l aven pe Isus in minte, ca si cum am face pentru El.

Exemplul slujirii adevarate cred ca sta in cel pe care l-a dat Isus la cina cea de taina cand a spalat ucenicii pe picioare. Intr-o atmosfera in care ucenicii se intrebau si erau preocupati de cine va fi cel mai mare in ceruri, El, Isus a luat in tacere apa si stergarul si s-a apucat sa-i spele pe picioare in liniste. El, Isus nu s-a gandit nici o clipa si nici nu a intrebat “in seara asta a cui este randul sa spele pe picioare?” sau “cine vrea sa spele picioarele?” sau nici macar n-a stat pe ganduri si n-a spus”daca nu se ofera nimeni sa spele picioarele in seara asta, atunci o fac eu”. Nu. El s-a asezat in genunchi in tacere, El, Imparatul lumii, si a inceput sa spele ucenicii pe picioare. Iar ei inca mai discutau intre ei cine o sa fie primul in ceruri. Raspunsul lui Isus a fost ca “cel din urma va fi cel dintai si cel dintai va fi cel din urma”.

Asadar cand slujim cuiva sa o facem ca pentru Domnul, cu toata inima, cu toata smerenia si mai ales cu toata dragostea. Sa nu asteptam nimic in schimb, nici un fel de recompensa, nici un fel de “bravo!”; sa nu strigam in gura mare facerea nostra de bine, caci Domnul nostru vede in ascuns. Inca un lucru foarte important este sa slujim tututor la fel, sa nu facem diferenta intre cel care este crestin si cel care nu este, intre cel bogat si cel sarac; sa slujim sefilor la servici chiar si atunci cand nu sunt de fata. Slujirea adevarata nu asteapta sa fie rugata sau intrebata, face toate lucrurile de la sine, asa cum Isus s-a dat pe sine pentru noi; nimeni nu L-a rugat – a facut-o pur si simplu din dragoste. Dragostea adevarata.

Dimineata cand ma rog intotdeauna imi inchei rugaciunea cu “Calauzeste-mi Doamne Isuse pasii in ziua de azi ca tot ce fac sa te faca pe Tine si pe Tatal sa va placa sa priviti spre mine!”

Ghinionul omului sau puterea lui Dumnezeu?

2009-06-11T10:38:00.000-07:00

Toate lucrurile sunt in mana lui Dumnezeu, si moartea si viata. Cred ca pe multi dintre noi ne-a tulburat tragedia cu AF 447 si acuma o noua stire spune ca un cuplu mai in varsta care a pierdut avionul a avut un accident tragic undeva pe un drum in Austria. Ea a murit iar el este grav ranit. Pe mine personal m-a cutremurat stirea asta si inca o data spun ca mare este Dumnezeu si chiar ca neintelese sunt caile Lui. Am inceput sa ma gandesc cine stie de cate ori sunt eu ferita din calea mortii si nu este asa de evident ca in cazul respectiv. Stiu ca El ma pazeste si stiu ca fiecare clipa de viata se datoreaza Lui si a Lui sa fie Gloria in veci! M-am gandit ca poate Dumnezeu n-a dorit ca acel cuplu sa plece impreuna, poate ca pentru el are alt plan sau poate ca le-a amanat plecarea pentru ca mai avea ceva de facut aici pe pamant…nu stiu, El stie si nu vreau sa-L chestionez insa pentru mine e o mare lectie. Lumea vorbeste de noroc sau coincidente insa toate sunt in mainile Lui si ma bucur ca e asa pentru ca eu nu stiu cum as putea trai bazandu-ma pe noroc sau pe circumstante; daca El nu este in controlul vietii mele n-as respira in clipa asta.

Poate ca tragedia cu pricina ar trebui sa fie o lectie pentru toti, sa ne aducem aminte de puterea Lui si sa ne intoarcem la El, sa-I slujim, sa-I dam glorie pentru toate lucrurile caci clipa aceea a plecarii numai El o controleaza.

In Cautarea Domnului Isus

2009-05-14T16:40:00.000-07:00

Ma tot gandesc de ceva vreme daca eu il caut cu adevarat pe Domnul meu, daca relatia mea cu El este una sincera, adevarata. Oare este bine ce fac, oare este destul, oare sunt pe calea cea buna? Ei, bine cred ca intotdeauna ar fi loc de mai mult, de mai bine, si de cercetat mai adanc. Marea mea teama este sa nu ma inghita rutina adica sa ajung in starea aceea in care sa merg la biserica, sa citesc din Biblie zilnic insa fara sa stau profund de vorba cu Domnul meu. Cu alte cuvinte, sa-mi fac datoria! Imi dau seama ca inima mea are nevoie sa fie aprinsa mereu ca sa arda continuu ceea ce nu e neaparat bine caci asta imi spune ca relatia mea cu El nu e chiar continua. Am nevoie sa-L caut pe Domnul vietii mele in fiecare clipa a zilei.

A-l cauta pe Domnul inseamna a-l dori, a ne fi foame si sete sa avem o relatie din ce in ce mai stransa astfel incat sa fim una cu El. Dar cine este El si ce doreste de la noi?
1. El este Rascumparatorul ceea ce inseamna ca o sa-mi mai dea o sansa.
2. El doreste sa fie obiectul afectiunii noastre.
3. El este sursa si izvorul tuturor lucrurilor de care avem nevoie (fie ele materiale sau de suflet) iar El doreste sa fim dependenti de El in fiecare clipa a fiecarei zile.
4. El stie cat de usor este sa ne abatem de la calea cea dreapta din cauza promisiunilor lumesti si ale ispitelor. Cine oare ne-ar putea intelege mai bine ca El?
5. El este unica noastra protectie. Incerc sa invat asta pe copiii mei – caci la urma urmei cea mai buna protectie pe care o putem da copiilor nostri este sa-I invatam sa-L caute pe Domnul.
6. Isus este viata, El este absolut tot de ce avem noi nevoie. De ce sa mai cautam in alta parte?
7. El ne poarta de grija in orice moment.

Cautandu-L pe Isus ne face din ce in ce mai tare ca El, incepem sa capatam din caracterul Lui si din intelepciunea Lui. Insa felul in care o facem trebuie sa fie serios – sa facem un effort, sa tanjim dupa El, sa-l cautam constant, cu bucurie, cu pasiune ca sa fim din ce in ce mai aproape de El. Sa nu ne multumim cu cateva versete citite zilnic ci sa fim multumiti doar atunci cand relatia noastra cu El e calda si puternica, cand o simtim pana in maduva oaselor.

Cred ca una din greselile facute adesea este ca ne multumim cu cititul Bibliei in fiecare dimineata si seara eventual si credem ca nu L-am lasat pe Isus pe dinafara in ziua respectiva. Insa desi este o conditie necesara in cautarea Domnului Isus nu este suficienta. Cautarea este o actiune dinamica, o simti ca se intampla. Citirea Cuvantului este doar o parte a cautarii. Apoi ar mai fi rugaciunea care, evident, este buna dar singura nu e suficienta in cautarea Domnului Isus.

Cred ca meditatia este cel mai important lucru - insotita in mod evident de citirea Cuvantului si rugaciune. Atunci cand meditam profund, ne concentram asupra unui singur lucru, reusim sa impartim inima cu El, sa tacem si sa-L lasam pe El sa vorbeasca, sa-L lasam sa ne cuprinda cu totul, sa ne umple de prezenta Sa. Cred ca daca vrem sa-L cautam pe Domnul Isus asa trebuie sa facem.

Si atunci cand vom fi pe deplin multumiti, impliniti, setea si foamea vor disparea si Pacea Lui ne umple toata fiinta, iar bucuria noastra se revarsa in afara din cauza ca tot ce avem nevoie avem deja – abia atunci putem spune ca L-am gasit pe Isus. E ca atunci cand apare dragostea dintai, numai ca asa ar trebui sa fie mereu – ba chiar sa creasca in intensitate. Caci sunt asa de multe de descoperit despre Domnul Isus!

Simplu e Drumul spre Isus

2009-05-08T13:57:00.000-07:00

In calea mea pe drumul care duce la Isus gasesc multe coborasuri. Citesc din scripturi, ascult pe pastor in biserica, citesc pe bloguri, dezbat diverse subiecte cu o prietena pana devin aproape imposibil de digerat samd. Si intr-un tarziu imi dau iarasi seama ca incerc sa fac din toata calea asta un labirint din care parca nu reusesc sa mai ies insa, intr-un final, toate lucrurile sunt asa de simple. Gasesc pe drumul meu pricini de poctinire nenumarate; caci se vorbeste pe marginea Bibliei de parca e asa o mare filosofie de descalcit si de inteles. Ma izbesc de lucrurile astea zilnic si imi spun “pai, Domnul meu, nu pot, nu mai inteleg”. Desi imi place si mie filozofia, marturisesc ca drumul meu spre Isus il vreau ghidat de lucruri simple, spuse clar si amanuntit. Poate mi se trage din munca pe care o fac si care cere multa atentie la detaliile cele mai simple cu putinta.

Isus ne spune clar sa credem, sa iubim, sa fim buni, sa daruim….etc. Insa, ce am observat (la mine cel putin) este ca ma pierd in generalizarea cuvintelor. De exemplu, daca am facut ceva gresit astazi, am tendinta sa anulez toate celelate lucruri bune pe care le-am facut si atunci iar ma dau cu capul de pereti si ma descurajez. Imi dau seama ca atitudinea mea e gresita si de aceea vreau sa spun ca una din conditiile principale ca sa pot sa merg mai hotarata si mai increzatoare pe drumul meu am nevoie de explicare amanuntita pentru cuvintele caracterului pe care doresc sa-l am. Intr-un articol anterior am vorbit despre bunatate si am dat exemple. Eh, de exemplele acelea am nevoie zilnic pentru ca viata mea de dimineata pana seara si de seara pana dimineata este compusa din lucruri mici si de rutina care daca le traiesc in plinatatea gandirii spre Isus imi dau bucuria aceea mare dupa care ravneste toata lumea. Caci la urma urmei s-ar putea sa incalzesc mult mai mult sufletul omului de serviciu care face curat (si pe care rar il baga cineva in seama de obicei) spunandu-i un “buna ziua” uitandu-ma in ochii lui si avand un zambet pana la urechi si intrebandu-l eventual ce face, decat daca as filosofa pe teme biblice cu cine stie ce stiutor de seama. Nu stiu daca am spus ce am vrut sa spun insa cred ca ne pierdem (ma pierd) prea mult in cuvinte. Cred ca ne departam usor de subiect fara sa ne dam seama caci la urma urmei vorbim despre el dar intr-o limba care chiar de nu este straina mintii, este straina sufletului nostru.

Drumul spre Isus ar trebui sa fie simplu de urmat; nu plin de principii si reguli care sa te apropie mai mult de lege si sa te indeparteze de credinta. Simplu de tot!

Domnul e viu

2009-04-17T12:38:00.000-07:00

Isus e viu

2009-04-17T12:35:00.000-07:00

In dimineata invierii

2009-04-17T12:32:00.000-07:00

de Costache Ioanid

Isus,
prin care-a fost creat
şi ceru-ntre şi stropul humii,
trei zile şi trei nopţi a stat,
din sânul Celui adorat,
în sânul şi puterea lumii.

Trei zile şi trei nopţi năduful
L-a frânt.

Dar, de pe cruce, Duhul
a străbătut adâncul gol,
scoţând toţi robii din Şeol
şi-nnourând cu ei văzduhul!

Ce pană ar putea descrie
fremătătoarea bucurie
când se văzură toţi aceia
ce-au fost iubiţi din veşnicie!

Şi-n urmă, după noaptea treia
Isus luă cu El spre zori
un stol de îngeri sclipitori
şi-un stol de sfinţi aleşi...
Şi-ndată,
dând fiecărui un străjer,
în revărsarea zile, iată,
a coborât cu ei din cer...

Mijea pe dealul Căpăţânii,
sub negrul nopţii oboroc,
întâia zi a săptămânii.
Zburau hurezi din loc în loc.
Iar la mormânt vegheau păgânii,
proptiţi pe scuturi lângă foc.
Şi jaru-n joc de vâlvătăi
amesteca pe stânci văpăi.

"Acum..."
vorbi-n văzduh Isus,
"Voi fraţii Mei, porniţi ´nainte,
cu îngerii către morminte!
Şi trupul vostru cel răpus,
chemat din valea de suspine,
Se va-nălţa în cer cu Mine.

*

În zbor de taină, nevăzut,
peste văpăile-n răsfrângeri,
intra Isus, urmat de îngeri,
în cripta negrului tribut...
Şi-acolo-n strania cămară,
convoiul alb s-a-nfiorat,
când sub cupola funerară
zăriră giulgiul sângerat...
Şi-n văd de plângere amară,
tot stolul alb a-ngenunchiat.

"Luaţi marama de pe faţă",
vorbi Isus
"dar giulgiu-ntreg,
rămâne fără să-l dezleg.
Şi astfel dis-de-dimineaţă,
venind în grabă, fraţii Mei,
vor şti că trupu-ntors la viaţă
nu-i smuls de oameni,
nici de lei.
Şi vor putea ca să cunoască,
din taina pânzelor întregi,
că trupu-i scos prin alte legi
decât prin legea pământească..."

Şi-atunci pe giulgiu, ca o undă,
S-a aşezat Isus domol,
şi-n mai puţin de o secundă
rămase-n umbră giulgiul gol.

Iar Regele dumnezeiesc
strigă: "Părinte, mulţumesc!"
Apoi,
strângându-se-n tunică,
vorbi:
"Maria... se ridică...
Şi vin surorile cu ea.
Văzând ostaşii le-o fi frică.
Şi lespedea le-o fi prea grea.
Acum, voi îngeri ai Puterii,
c-un deget piatra veţi abate.
Iar ca să alungaţi străjerii,
destul e unul să se-arate".

*

În zori, în falnicu-i palat,
sări din patul său Ciafa,
cu chip livid şi tulburat,
golindu-şi în potir carafa.
Apoi aprozii şi-a strigat:
"Chemaţi acum în zori soborul -
să ţinem un sabat în plus!...
Căci azi sfârşim cu-acel Isus!
În urmă vom chema poporul
şi ne vom duce pe Golgota,
acolo unde-nşelătorul,
acel ce S-a crezut Mesia,
Îşi doarme-n pânze veşnicia!
Şi, fiindcă-i ziua învierii...
chemaţi bătrânii cu podoabe,
încinşi cu sfinte filacterii!...

Dar, iată, printre robi şiroabe,
înaintară în palat străjerii.
-Ce-i asta? Aţi lăsat mormântul?
Cu glas întretăiat de-un tremur,
ostaşii au luat cuvântul:
- A fost un înger... un cutremur...
şi piatra a căzut deodată!...
- Ce-aţi spus? Vă duc la judecată!
Ostaşi, voi aţi fugit din post!
- Un înger... coborât pe piatră...
un înger lângă noi a fost!
Era ca fulgerul pe cer
când umple de sclipire norul.
- Sunteţi nebuni? Când eşti străjer,
mai ştii ce-i spaima şi fiorul?
(Vai... parcă m-a lovit un fier!)
Dar unde e Înşelătorul?
- Ah, domnule, să-ţi spun curat:
Înşelătorul... a-nviat!
- A în... vi... at?? Ce vorbă-i asta?
(Ah, blestemaţii! Ah, nerozii!
Mi se despică-n două ţeasta)
Să vie înapoi aprozii!...
... Dar poate-i totuşi o greşeală.
Un mort e mort fără-ndoială.
O fi pe-acolo... cine ştie?"
- Nu-i nimeni. Peştera-i pustie,
şi zace-n miruri pânza goală.
- Veţi merge-n lanţuri la galere
Ba nu... mai bine... sst! tăcere!
Ei ucenicii L-au furat...
(Aţi înţeles?)
Din neveghere,
aţi adormit... puţin... aseară.
Şi ei, tâlharii, Îl furară!
- Dar, dregătorul?
- Fiţi pe pace!
Vorbind în taină cu stăpânul,
noi fără grijă vă vom face...

Şi le-a umplut cu aur sânul.

Ieşise soarele de-o şchioapă.
Deodată-n cale, o bătrână,
mergând cu vasul ei la apă,
văzu doi tineri mână-n mână.
Doi tinerei cu chip frumos,
cu strai de nea de şi de mărgean!
- Cine sunteţi? Din ce liman?
- Noi suntem robi ai lui Cristos,
suntem David şi Ionatan.
Şi-un nor i-a-nvăluit duios.

Într-o grădină, pe-un pătul,
un om sărman, în ceas de rugă,
ţinea în mâna lui un sul.
Şi el văzu pe-o buturugă
cum parcă răsări deodată
un chip din zările cereşti,
zicând: " Pricepi tu ce citeşti?"
-Nimic. Căci nimeni nu-mi-arată.
Dar tu, stăpâne, cine eşti?
- Sunt solul Omului durerii,
Isaia, rob neînsemnat.
Vă dau cuvântul mângâierii:
Isus, Mesia a-nviat!

Trei fraţi, pe-o margine de vie,
văzură în sclipiri de soare
un om înconjurat de fiare,
zicând: "În pace să vă fie
schimbată orice întristarea!
Eu sunt acel ce-am scris în carte
cum lumea între lei m-a pus.
De vreţi să fiţi scăpaţi de moarte,
încredeţi-vă în Isus!"

Astfel,
în sfânta lor cetate,
în ziua-ntâi a săptămânii,
pe drum, la marginea fântânii,
sau sub zidiri întunecate,
s-au arătat la o mulţime
de oameni
sfinţii din vechime.
Apoi
o slavă nevăzută
deasupra caselor...
un nor
s-a adunat ca un sobor.
Şi-un zvon de harvă şi lăută,
slipind ca soarele-n polen,
s-au înălţat către Eden...

De-atunci
mulţi nori pe cer trecură.
Şi sunt pe ceruri nori mereu...
dar între-o zi,
- după Scriptură -
din nevăzutul curcubeu
va coborî un nor de stele.
Şi-n nor se va-nălţa spre ele,
strigând în strălucita zi,
cu glas de fluviu spumegat,
dar nu: Cristos a înviat!
şi nici: Cristos va reveni!
Ci vor striga către zenit
atâta doar:
Iată-L!
A venit!

Oile mele

2009-04-16T16:04:00.001-07:00

Ghetsimani

2009-04-16T16:00:00.000-07:00

de Costache Ioanid

Ghetsimani! Cuvânt de slavă!
Floare din etern mănunchi!
Bătălie-nfiorată
câştigată în genunchi!...

Ceas de rugă fără seamăn
şi de zbatere-ncordată.
Freamăt ce umplea de spaimă
toată bolta înstelată.

Veşnicia omenirii
pusă toată pe-un cântar.
Pe un taler, condamnarea,
iar pe celalt, un pahar!...

Un pahar stătea în faţă.
Şi Isus privea-ngrozit.
Tot veninul omenirii
trebuia acum sorbit.

Tot noianul de osândă
din străvechile cetăţi,
ce-aştepta în negru clocot
ceasul asprei judecăţi.

Tot desfrâul din Sodoma,
toată cloaca din Pompei,
urâciunea lui Mamona,
şi-a mulţimilor de zei.

Toată zbura sângerândă
din cuptorul lui Moloh.
Toată ura unui Haman
şi a unui Antioh.

Toate petele de sânge
de pe vulturul roman,
de pe mâinile lui Nero
şi-a lui Diocleţian.

Toate cheagurile negre
de pe-arginţi, din vreun ungher,
a negoţului de carne,
de onoare şi de cer.

Tot ce-a strâns şi ce va strânge
vechiul şarpe ca trofeu,
de la sângele lui Abel,
până la păcatul meu...

Vai! Ce clocot de urgie,
ce mocirlă fără fund
"Tată!" strigă-n noapte Fiul.
"Tată!" văile răspund.

"Ţie toate-s cu putinţă.
N-ai măsură, n-ai hotar.
Tată veşnic, depărtează
de la Mine-acest pahar!"

Dar în cel´lalt taler iată...
plini de sânge pe oblânc,
cavalerii morţii mână
mii de duhuri în adânc.

Supt de secolii căinţei,
trece-ncovoiat Adam.
Noe, tresărind de râsul
şi batjocura lui Ham.

David, în zadar ştergându-şi
pata de pe braţul drept.
Şi în fum de idoli trece
Solomon cel înţelept...

Trec martiri, profeţi şi preoţi...
Toţi cu sufletul pătat.
Căci pe lumea asta nimeni
n-a trăit fără păcat.

Dar să ardă-n gheenă
Iacov, David, Daniel?...
Şi-acum, iată-i faţă-n faţă,
o năpârcă şi un Miel.

Ceru-ntreg priveşte lupta.
Cine va cădea răpus?
Şi broboane mari de sânge
ies pe fruntea lui Isus.

"Sfinte Tată", strigă Fiul,
"calea e nespus de grea...
Totuşi, facă-se, Părinte,
voia Ta, nu voia Mea!"

"Osana!" Răsună cerul!
Cântă îngerii-n văzduh.
Se-ncunună-n biruinţă
lupta lui Isus în Duh.

Pot să vie-acum ostaşii.
Iată-i! Victima-şi aleg.
Dar Isus acum e gata
de-a sorbi paharu-ntreg!

Şi pe creştetul Golgotei,
sus, între pământ şi cer,
vor da cea din urmă luptă
Mielul blând şi Lucifer.

Iar când Iosif va desprinde
trupul sfântului Oştean,
nevăzut, pe crucea goală,
va rămâne-nfipt... Satan!

Iata omul

2009-04-16T15:58:00.000-07:00

de Costache Ioanid

"Iată Omul!" strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!

"Iată Omul!" umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!

"Iată Omul!" strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!

"Iată Omul!" umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuşi tronul Meu...
Şi, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn...

"Iată Omul!" strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca duşman.
N-am oprit să-Ţi pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ţi sunt!

"Iată Omul!" umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi
dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!

Cele sapte batalii de pe Golgota

2009-04-15T09:17:00.000-07:00

de Costache Ioanid

Să cânte strunele-ncordate!
Fanfarele să sune greu!
Din piepturile-nflăcărate
a fiilor lui Dumnezeu.

Să crească imnuri ne-ntrerupte,
o slavă fără de hotar
a celor şapte grele lupte
ce-au frânt Infernul pe Calvar!

I. Lanţurile

Era o zi scăldată-n soare.
Pe deal, prin pietre şi butuci,
între ostaşi cu coif şi zale,
treceau trei oameni sub trei cruci.

Trei osândiţi, spre trei morminte.
Dar fiecare c-un destin.
Şi sângele curgea fierbinte,
cel omenesc şi cel divin.

În urma lor venea norodul.
Şi colbul se urca în vânt.
Dar într-o vale, voievodul
ce cotropise-acest pământ,

Satan, cu ţipete stridente
chema oştirile din larg,
din cele şapte continente,
din nori ce-n furtuni se sparg!

Veneau toţi demonii grămadă.
Urlau şi clănţăneau din dinţi.
De-ar fi putut un om să-i vadă,
pe loc şi-ar fi ieşit din minţi.

Şi-acolo într-o vale-adâncă,
într-o spărtură de vulcan,
se înălţă pe-un colţ de stâncă
temutul comandant Satan.

"Destul!" urlă de sus năpraznic.
"Mişei! Făpturi de rând! Fricoşi!
Un om... vă pare-atât de groaznic?
Doar nu-s o mie de Cristoşi!

Întind a beznelor aripă
şi-n numele ce-l port ordon:
Porniţi năvalnic! Şi într-o clipă,
din locul morţii, fără zvon,

aduceţi lanţurile toate
ce-i leagă în Şeol pe sfinţi,
poveri de-nfrângeri şi păcate,
cătuşe de nesăbuiţi.

Şi-apoi în zbor, cu mine-n frunte,
deasupra crucii lui Isus,
din toate vom clădi un munte
sub care va cădea răpus!"

În vremea asta în tăcere,
sub bice de ostaşi semeţi,
Isus urca din răsputere,
sub cruce, prin ciulini răzleţi.

Îl urmăreau cei mulţi cu freamăt,
văzându-L tot mai copleşit.
Apoi... deodată... făr-un geamăt,
Isus cel sfânt... S-a prăbuşit.

Porni un vaiet în mulţime.
Isus... Isus... era înfrânt...
Chiar îngerii din înălţime
priveau cu spaimă spre pământ.

Dar, iată, muntele de lanţuri,
ciudatul munte nevăzut,
acum... s-a prăbuşit prin şanţuri
şi-n pulbere s-a prefăcut!...

Satan, parcă simţind că piere,
la gură ghiarele şi-a dus.
Căci nu ştiuse ce putere
era în jertfa lui Isus!...

"Vai, unde-s lanţurile, unde?"
strigă, venind de jos, un sol.
"Stăpâne, ce-ai făcut? Răspunde!
Sunt liberi morţii din Şeol!..."

"Mărire!" Cântă-n slavă bolta!
Vrăjmaşul geme sub călcâi!

Fu prima luptă pe Golgota
şi biruinţa dea dintâi.

II. În ascuns

Între sclipiri de-oţel severe,
urca Isus, cu umeri grei,
privind mâhnit cu ce durere
Îl tânguiau bărbaţi, femei.

"O, fiicelor, de ce vă strângeţi
plângând de mila Celui Drept?
Mai bine pentru voi să plângeţi
şi pentru pruncii de la piept.

Căci dacă azi copacul verde
e frânt sub fierul ne-ndurat,
cu cât mai hotărât va pierde
osânda grea pe cel uscat?"

Dar vorbele pe vânt zburară.
Şi lacrimile iar s-au strâns.
Trudiţii paşi din nou urcară
între batjocură şi plâns.

Pilat, Irod, Ierusalimul,
soborul sfântei cârmuiri,
vai, nimeni nu vedea sublimul
dumnezeieştii dăruiri.

Cei mari erau orbiţi de-ambiţii;
cei mici de Lege-mpovăraţi.
Un impostor vedeau slăviţii;
o victimă, cei întristaţi.

Isus putea să strige: "Eli,
arată-Mă din nepătruns!"
Şi-n locul "omului durerii",
în locul Mielului străpuns,

cei din sobor şi cei din gloată,
privind acelaşi trist tablou,
ar fi văzut în El deodată
pe cel mai ´nalt, mai sfânt erou!

Dar nu, Isus purta o haină
de victimă şi impostor.
Ce om ar fi păstrat în taină
atâta slavă şi-atât dor?

*

Era a doua bătălie.
Isus, nemuritoarea Stea,
trecea în sfânta-I măreţie
ce nimeni, nimeni n-o vedea.

III. Dezbrăcarea

Pe culme se citi sentinţa.
Isus, desăvârşitul Miel,
primea în pace suferinţa.
Şi un ostaş, venind spre El,

I-a zis: "Dezbracă-Te şi-aruncă!"
Şi-a tresărit uşor Isus.
"Dezbracă-Te ... Ce grea poruncă!
Dar nu-i din lume. E de sus...

Ţi-au pus o mantie pe umăr.
Şi toţi Învăţător Îţi zic.
Aruncă mantia-n ţărână.
Ca să fii totul, fii nimic!

Eşti luptător şi Ţi se cere
să-Ţi fie mijlocul încins.
Tu scoate-Ţi brâul în tăcere
şi, ca să-nvingi, să fii învins!

Eşti Preot. Iadu-Ţi ştie frica.
Şi ai o jertfă de-mplinit.
Dezbracă-n linişte tunica
şi fii Tu Însuţi cel jertfit.

Însă... cămaşa necusută...
lucrată dintr-un singur fir...
cu-atâtea bucurii ţesută,
cu stropi de lacrimi şi de mir,

cămaşa tainică de Mire
cea nelucrată din bucăţi,
simbolul de neprihănire
şi semnul sfintei unităţi,

ce greu cămaşa de desprinde
şi de pe sângele-nchegat
dar şi din gândul ce-o cuprinde
şi-ntârzie înduioşat...

Isus simţi venind deodată
ecoul unui vechi tumult.
Şi auzi-n urechi o şoaptă:
"Opreşte-Te! Ai dat prea mult!"

Vrăjmaşul Îi loveşte pieptul
cu forţa magicului glas.
"Cămaşa n-o dai! Căci ai dreptul!
E tot ce-n lume Ţi-a rămas!"

"Nu-i tot... " Şi-n clipa de răscruce,
pornind cu pas domol şi rar,
Isus se aşeză pe cruce
să dea şi cel din urmă dar...

Pământ! Din tot întinsul zării
priveşte-acum pe Salvator!
Căci bătălia dezbrăcării
s-a dat ca pildă tuturor.

IV. Patru cuie

Isus, culcat pe lemn în soare,
privea de jos spre cerul sfânt,
c-un gest de largă apărare
a unui vinovat pământ...

Stătea cu faţa neclintită
şi aştepta, ca pe-un liman,
întâia floare înflorită
sub lovitura de ciocan.

Stătea cu mâinile întoarse,
cum mâinile ce până ieri
ştergeau pe-atâtea feţe arse,
atâtea lacrimi şi dureri;

cu mâinile ce-odinioară
au dăruit şi văz şi grai
şi binecuvântări lăsară
pe chipuri mici, cu păr bălai.

Şi-acum spre mâinile ce-aşteaptă
răsplata trudei lor, pe drept,
doi negri pumni zvâcnind se-ndreaptă
spre marea luptă piept la piept.

Satan, în ultima secundă,
purtând cunună de catran,
încearcă groaza să-şi ascundă
sub măreţia de titan.

Întinde mantia deodată
ca nor de fum într-un crater.
Şi-ncepe atunci cea mai ciudată
din câte lupte-au fost sub cer.

Auzi... boc!... boc! ciocanul sună.
Ţâşneşte cel dintâi izvor...
Dar cade strania cunună
a negrului cotropitor.

Şi bate iar... boc! boc!... ciocanul.
Cad stropii roşii pe pământ...
Dar geme biruit duşmanul.
Şi sceptrul său în colb s-a frânt.

Boc!... Boc!... ciocanul iarăşi cade.
Isus plăteşte greu tribut.
Dar moartea unghiile-şi roade
şi muşcă-n ţărnă Belzebut.

Boc!... Boc!... Deşi sub vârf de coarne,
Isus a-nvins! Căci a iubit!
Vrăjmaşul a lovit în carne,
iar El în Duh l-a ţintuit!

Şi, iată patru mari izvoare,
ce-au curs din viaţa lui Isus,
spre zarea soarelui răsare.
Spre nor, spre sud şi spre apus.

sunt patru fluvii de tărie,
de dragoste, de cer, de har!

A fost a patra bătălie
şi biruinţă pe Calvar.

V. Doctorii

Acum Isus în răni atârnă.
(Ce rod va duce-n cer cu El?)
Sunt răstigniţi pe-aceeaşi bârnă
o viperă şi-un tainic Miel.

Şi totuşi lupta iar se-ncinge.
Să-nduri tot chinul lumii-aceşti
dar cum să poţi privi şi-nvinge
sarcasmul celor ce-i iubeşti?

"Hei, Tu, profet al învierii..."
vorbeşte-un doctor cu ochi duri,
purtând panglici şi filacterii
cu lungi versete din Scripturi.

"n-ai spus Tu că ridici un Templu?
că-i faci a treia zi şi porţi?
Ei, haide, dă-ne un exemplu,
salvează-Ţi trupul dintre morţi!"

"Nu eşti Ben-David?" spune altul,
"eternul Fiu venit din cer?
De asta vii din tot înaltul
să mori pierdut într-un ungher?"

"Nu eşti Mesia din vecie?"
rânjeşte unul din tâlhari.
"Nu scoli Tu morţii din sicrie?
N-ai vrea cu mine să dispari?..."

"Prea mult! Satan din nou încearcă.
"Nu vezi că suferi în zadar?
Nu-i nimenea să mai întoarcă
pe-aceşti dulăi cu gând murdar!

Mai bine să arunci văpaie
să arzi norod după norod.
Îţi curge sângele şuvoaie
şi nu se-arată nici un rod!"

Isus, spre zarea depărtată,
şopti cu gândul peste veac:
"O, iartă tuturora, Tată,
că ei nu ştiu acum ce fac!..."

Şi-atunci, cu buza tremurândă,
cel´lalt tâlhar porni cuvânt:
"Hei, tu, tovarăş de osândă
ce-ai râs de Solul Celui Sfânt...

ce-am fost noi doi? Un iad fierbinte.
Dar El, Isus, e nepătat!
O, Doamne, să-Ţi aduci aminte
de mine când vei fi-mpărat..."

Era întâiul rod! Mărire!
Isus acum, cu blându-I grai,
Se-ntoarce plâns de fericire:
"Tu... azi... vei fi cu Mine-n Rai..."

Voi fraţi, când râsul şi minciuna
vă umplu sufletul de-amar,
să vă-amintiţi întotdeauna
de doctorii de pe Calvar!

VI. "Eli!... Eli!..."

Deodată... c-un fior... mulţimea
şi-a-ntors privirile spre cer.
Un nor umbrise înălţimea?
Un fum călătorea stingher?

Ba nu. Dar pe întreaga zare
o neagră taină se urzi,
o stranie întunecare,
un miez de noapte-n plină zi.

O umbră ceru-ntreg cuprinse
ca un potop de lilieci.
Şi-ndată soarele se stinse
şi dispăru ca pentru veci.

În întunericul de smoală
porni un vânt fremătător.
Era o noapte ireală
ca un sfârşit al tuturor.

Zadarnic gloata de pe culme
îşi aţintea privirea sus,
căci nu erau alţi ochi pe lume
să vadă ce vedea Isus...

Mai mulţi decât nisipul mării,
mai repezi ca un uragan,
punând un scut asupra zării
din mii de ciucuri de catran,

gigantice oştiri de duhuri,
în focul luptei cel mai greu,
se-ngrămădiseră-n văzduhuri
între Isus şi Dumnezeu.

"Eşti vinovat!" striga oştirea.
"Da. Vina tuturor căzu.
Dar Tu, purtând nelegiuirea,
de toate vinovat eşti Tu!

Asupra Ta e-acum minciuna
şi ura ce-a domnit mereu.
Eşti vinovat pe totdeauna
şi despărţit de Dumnezeu!

Mândria, cugetul făţarnic,
pe toate-asupra Ta le-ai luat.
Zadarnic Te mai rogi! Zadarnic!
Eşti vinovat! Eşti vinovat!..."

"Eli! Eli!..." se-aude-n bezne.
"Eli! Lama Sabactani!...
Străpuns în mâini, străpuns în glezne
şi fără Tine cât voi fi?

Eu nu mai sunt decât un vierme
privit cu silă şi strivit.
Dar cum să uit că-n slăvi eterne
Tu M-ai născut şi M-ai iubit?

Ci Eu, Adam al înnoirii,
Te chem şi strig împovărat:
De toată vina omenirii,
Părinte, da, sunt vinovat!"

O rază şi-a adus cuvântul
asupra umilitei frunţi.
Se zguduie acum pământul.
Se sfarmă stâncile în munţi!

S-a despicat catapeteasma
şi locul tainic s-a deschis!
Şi-alungă demonii fantasma.
Şi şterge bezna ca un vis.

Din nou se luminează bolta.
Vibrează soarele-n etern!

A şasea luptă pe Golgota
a smuls zăvorul către cer!

VII. Ultimul vrăjmaş

Acum e cea din urmă luptă.
Tăcere. Într-un duh solemn,
priviţi pe cruce faţa suptă
şi sângele-nchegat pe lemn.

Puterea cărnii e sfârşită.
Dar dragostea şi mila, nu!...
Învinsă-i vipera cumplită
şi oastea-n gol i se pierdu.

Dar... ultimul vrăjmaş veghează.
Pe cal cu pieptul pe oblânc,
împrăştiind fiori de groază,
se-nalţă moartea din adânc.

Cu coasa-n mâini ca o balanţă,
pe nevăzutele-i poteci,
purtând o ultimă speranţă
de-a-nvinge dragostea pe veci,

se-apropie din zări... se-arată...
cu ochi adânci, cu chipul pal...
Se-opreşte-o clipă. Şi deodată
înfige pintenii în cal.

Oţelul spintecă văzduhul.
Dar Fiul strigă-n zări: "Ava!"
Ţărâna piară. Însă Duhul
se-ncredinţează-n mâna Ta!"

Se pleacă fruntea, se destinde.
Un astru lunecă-n apus...
Iar de pe cruce se desprinde,
mai sclipitor, un alt Isus!

Pe fruntea Lui acum El poartă,
în locul rănilor de spini,
ca preţ al dragostei ce iartă,
cununa veşnicei lumini!

E Domnul Domnilor! Mărire!
E Împărat peste-mpăraţi!
A-nfrânt duşmanul prin iubire!
E-ntâiul frate între fraţi!

Îl vei vedea din zări, Marie,
în trup slăvit de Duh şi Har.

A fost a şaptea bătălie
şi cea din urmă pe Calvar.

*

Să cânte strunele-ncordate!
Trompetele să sune plin!
Isus, Mântuitor şi frate,
e Soarele etern! Amin.

Cu crucea in spate

2009-04-15T09:13:00.000-07:00

Cand era Isus pe cruce

2009-04-14T13:42:00.001-07:00

Oaia cea din urma

2009-04-14T13:40:00.000-07:00

de Costache Ioanid

Pe-un hău fără vad,
pe-o gură de Iad,
ce umbră fugară
urcă şi coboară
în faptul de seară?

E oaia din urmă
fugită din turmă,
e oaia pierdută,
una dintr-o sută,
e oaia ce plânge
cu lacrimi de sânge...

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-acasă
din negura deasă.
Iată-ţi cer iertare
c-am rămas pe vale,
crezând că-n genune
sunt ierburi mai bune,
crezând că-n rovine
sunt ape mai line,
crezând că-n spelunci
sunt umbre mai dulci.
Nu ştiam că-n lume
apele-s spume,
bulgării sunt sterpi
şi umbra-i cu şerpi."

Plânge-amar oiţa,
plânge mioriţa.
Dorm viroage-afunde.
Nimeni nu răspunde.

Iar pe-un deal de stâncă,
din bezna adâncă,
iese lup flămând
lung adulmecând,
prin ceaţă urlând...

"Au-auuu... oare cine
plânge cu suspine
prin gropi cu jivine?
Au-auuu... soră dulce
ce alean te-aduce
de sus, din răscruce?"

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce-acasă,
unde iarba-i deasă,
mă-ntoarce la stână,
unde apa-i bună,
unde-s garduri ´nalte
şi lupii deoparte.
Lasă-le-adormite
oile smerite,
lasă-le-ntre mirţi
oile cuminţi,
în iarbă cu rouă,
nouăzeci şi nouă,
şi vino prin ceaţă
la oaia răzleaţă,
la oaia-nşelată,
cea mai vinovată,
de lup căutată!"

"Au-auuu... soră bună,
haidem împreună
să-mpletim cunună!
Au-auuu... stea frumoasă
vin´ la mine-acasă,
ca mândră mireasă!..."

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-n pace!
Că numai tu doară
plângi pentru-o mioară.
Că numai cu tine
apele sunt line,
iarba-i cu sulfine
şi ieslele pline;
iar lupii nu urlă
ca viforu-n turlă!"

Plânge oaia, plânge
cu lacrimi de sânge.
Unde-i baciul, unde?
Nimeni nu răspunde.

Şi prin spini deodată
chip de lup se-arată,
gură încolţată,
limbă spumegată,
frunte-ncrâncenată.
Iar oaia pribeagă,
sleită de vlagă,
geme şi se-ngaimă
tremurând de spaimă
şi drept peste-un trunchi
cade în genunchi.

Dar ce glas, ce tunet
vine cu răsunet?
Iată... vine baciul
trosnind cu gârbaciul,
cu vântul în plete,
cu fluieru-n bete,
repezind cu sete
cârja de stejar
în lupul flămând.
Dar, vai, şerpi plevuşcă
pe păstor îl muşcă.
Spinii de pe munte
îl împung în frunte.
Pietrele din bezne
îl crestează-n glezne.
Iar lupul de-a drept
îi sare în piept.
Rânjind oţărât,
îl muşcă de gât.
Trăgând cu nesaţ,
îl rupe de braţ.
ca un val involt
se zvârle de şold.
Dar baciul viteaz
prinzând cu necaz
fiara de grumaz,
de sus, de pe stânci,
îi dă iute brânci
în râpele-adânci.
Apoi plin de sânge,
puterile-şi strânge,
pe frunte-şi sărută
oaia cea pierdută
şi, cu ea pe umăr,
prin şerpi fără număr,
îşi croieşte vad
prin gura de Iad
prin cioate de brad.

Sună văgăuna:
"N-am pierdut nici una!
N-am pierdut nici una!..."

*

Iar colo la stână
stau acum pe-o rână,
stau acum în tihnă
oile-n odihnă.
Somnul le alină,
luna le-nsenină,
norii li se-nclină.
Doar tu, baci viteaz,
doar tu stai tot treaz,
priveghind cu drag,
cu aspru toiag,
din noapte în noapte,
cu oile toate,
din zori până-n zori,
cu turma-ntre flori.
Dar la nunta ta,
munţii vor cânta,
brazii voi juca,
îngerii din Rai
vor sta fără grai,
văzând lângă tine
oile senine
prefăcute toate
în albe surate,
în albe domniţe
cu crini la cosiţe.

O, dar ce crăiasă,
ce împărăteasă
îţi va fi mireasă
îmbrăcată-n soare,
cu văl de ninsoare,
cu stele-n cunună,
călcând peste lună?

Nu va fi o zee,
zână marmoree,
nici os de regină
din zare străină.
Ci-ţi va fi menită
oaia cea fugită...
oaia rătăcită...
oaia cea pierdută,
una dintr-o sută,
cea mai vinovată
şi cea mai pătată,
dar decât oricare
prin dulce iertare
cea mai iubitoare!

Stergarul

2009-04-10T13:09:00.000-07:00

de Costache Ioanid

La cina cea de Paşte, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Isus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul... fără vină...
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copila, ca, dup-a vremii lege,
cureau de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le atine talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân...
— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
— Dar tu ce ţii doar punga? — Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns...
— Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
— Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială...
— Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-anfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum — a câta oară? — Se-aşează iar Isus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?...
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care aşteaptă-un salvator semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât cratiţa, toporul şi roata la fântână.
ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Chiar eu?... Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân...
— Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
— Chiar eu? — Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet — a câta oară? — Se-apleacă iar Isus
şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Isus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Isus vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Isus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!...

*

Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

Baraba

2009-04-08T14:49:00.000-07:00

de Costache Ioanid

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
pe când în largul lumii cutreierai semeţ,
pe când cu lănci şi scuturi, cohortele străine
te căutau să-ţi ceară al vieţii tale preţ?

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
când floarea vieţii tale îşi scutura podoaba?
Ca să te scap de lanţuri, de moarte şi ruşine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna.
Şi pe-amândoi mulţimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.

Puteam să zbor din lume, sătul de-ai ei urgie.
Şi-atunci mulţimea oarbă te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gândit la tine, privind spre veşnicie,
şi am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Te chem şi astăzi: Vino şi vom străbate norii!
Te-am căutat cu lacrimi prin spini şi bolovani.
Dar vremea e târzie. Mijesc pe dealuri zorii.
Şi ceru-ntreg te-aşteaptă de două mii de ani.

De-ai şti ce neagră noapte şi ce adânc fierbinte
va fi... când suferinţa nu va cunoaşte graba...
Vei plânge totdeauna şi-ţi vei aduce-aminte
că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

Blandul pastor

2009-04-07T16:37:00.000-07:00

Bartimeu

2009-04-07T16:13:00.001-07:00

In intampinarea Pastelui am sa pun pentru o vreme cantece si poezii crsstine care sunt legate de moartea si invierea Domnului nostru Isus.

de Costache Ioanid

Isus trecea prin Ierihon.
Şi cerşetorul orb, în zdrenţe,
de jos, din colb, simţi un zvon,
un ritm de paşi în largi cadenţe.

Isus trecea sub cer iudeu,
printre grădini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nălţau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte după noapte...

Isus trecea încet. Şi-apoi
într-o solemnă fericire,
venea cu El un lung convoi,
ca o coloană de eroi
glorificând un rege mire.

Isus trecea. Şi-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodată.
Ciulind urechile în vânt,
el prinse-n taină un cuvânt.
Şi inima-ncepu să bată.

Simţi ceva ca un fluid,
ca o mireamă de zambilă.
Şi orbul a strigat livid:
- Ai milă, fiul lui David,
Isuse Salvator, ai milă!

Doi-trei, pe margini, se-ncruntară.
- Hei, cerşetor neobrăzat!
Ce strigi aşa? Oricât de-amară,
tu poartă-ţi crucea cum ţi-e dat.
Rămâi în pace sub povară.

Dar orbul, fără căpătâi,
strigă mai fără de ruşine,
mai fără teamă ca întâi:
- Ai milă, Doamne, şi de mine!

Şi S-a oprit Isus acum
pătruns de omenesca dramă.
Putea să treacă? Nicidecum.
Şi orbu-aude-un glas pe drum:
- Hai, îndrăzneşte, căci te cheamă!

- Mă cheamă? Cum... Chiar El?... Isus?
- Hai, nu mai zăbovi. Te-aşteaptă.
- Pe mine chiar? Ce, alţii nu-s?
Pe Bartimeu? Aşa a spus?
Şi orbul parcă se deşteaptă.
Atuncea... tot ce-a fost... s-a dus!

Şi,ca nebun de bucurie,
se-nalţă Bartimeu în vânt.
Stă drept acum ca o făclie.
Îşi scoate haina, o sfâşie
şi-o zvârle... zvrr... zdup! ... la pământ.

Atuncea... peste-o clipă, două,
eu voi vedea ca orice om.
Şi-apoi cu mâinile-amândouă,
îmi voi zidi o casă nouă
şi voi sădi pom lângă pom...

Aşa... Eu nu mai sunt un blid
zvârlit în spini la oale sparte!
Eu pot munci... Hei, la o parte!
M-aşteaptă fiul lui David!...

Dar ascultaţi. Ca peste veac,
se-aude lin un glas ca mierea.
- O, Batimeu, ce vrei să-ţi fac?...
- Rabuni... sunt un orb sărac.
Nu-ţi cer nimic... Numai vederea...

Apoi convoiul a pornit.
Într-o vibrare fericită,
un Nume sfânt era şoptit.
Şi mii de paşi au năvălit
călcând pe haina zdrenţuită.

Iar haina a rămas în drum.
Căci nimeni mintea nu şi-a pus
cu-o zdreanţă bună pentru scrum.
Iar Bartimeu mergea acum
după Isus...
*

Şi-acum Isus Mesia trece
încet şi blând pe strada ta.
Mulţimea iarăşi Îl petrece.
Dar tu-L priveşti crispat şi rece?
Tu n-ai ce-I cere nici ce-I da.

Spre Solul dragostei cereşti,
cei orbi, cei surzi aleargă-n stol.
Iar tu stai "demn", tu nu cerşeşti.
Şi, iată, tu nu ştii că eşti
sărac şi orb, şi surd, şi gol...

Convoiul totuşi se opreşte.
Stai mii de chipuri fără grai.
Un om aleargă şi-ţi şopteşte:
- Isus te cheamă. Îndrăzneşte!
Te-aşteaptă-n drum. De ce mai stai?

- Eu nu sunt orb. Orbi sunt destui.
Nici mut. Eu spun ce am de spus.
Eu inima n-o dau oricui.
Şi nu cer milă nimănui!
- Hai, vino, totuşi la Isus!

- Nu vreau de nimeni să ascult.
Voinţa mea mi-e zeu şi ţel.
Eu vreau plăceri. Eu vreau tumult!
Isus... e sfânt. O, chiar mai mult!
- Hai, vino totuşi, vin´ la El!

Ascultă. Singur tu te minţi.
Tu nu eşti orb ca Bartimeu.
Tu vezi, auzi, vorbeşti şi simţi.
Dar, vai, cu ochii tăi prea strâmţi
nu-L poţi vedea pe Dumnezeu!

Ascultă. Cel ce te-a chemat
nu-i doar penumbra unui gând.
E Dumnezeu ce te-a creat,
e Fiul Său crucificat!
De ce nu vii la El plângând?

Ascultă. Nu te prinde teama?
Ai ochi. Atunci de ce nu vezi?
Nu simţi ce fericire pierzi?
Te-aşteaptă DUMNEZEU! Ia seama!

In prezenta Lui Isus

2009-04-02T13:12:00.001-07:00

Ma gandeam aseara la ce-mi lipseste sa fiu mereu vesela, rabdatoare si buna si sa nu-mi ies din fire cum se intampla mai mult sau mai putin cand sunt obosita, am multe de facut si imi pierd rabdarea. Cum as putea oare sa traiesc zilnic cu bucuria aceea pe care am avut-o prima data cand l-am descoperit pe Isus si mi-am dat viata in mainile Lui? Cum as putea oare sa nu las rutina sa-mi umple zilele? Cum as putea de fapt sa fac bucuria aceea sa fie rutina mea de zi cu zi? Categoric, experimentez starea aceea de fericire din cand in cand si ma bucur nespus chiar daca in jurul meu nu sunt toate perfecte sau la locul lor si chiar de incerc sa analizez ce se intampla cu mine nu reusesc sa continui. Eu imi spun si cred ca sunt in prezenta Lui tot timpul dar ce fac oare diferit atunci cand am senzatia aceea inconfundabila ca sunt in prezenta Lui? Sa fie acelea oare singurele momente in care sunt cu adevarat in prezenta Lui? Ma refer la momentele in care eu sunt in prezenta Lui, nu El in prezenta mea, caci stiu ca El e cu mine mereu.

Scrisoare de la Isus

2009-03-25T16:14:00.001-07:00

Dragul meu,

Cum iti mai merge? Desigur, Mi-as dori mult sa putem vorbi doar noi amandoi, dar stiu ca pentru aceasta niciodata nu ai timp. Am hotarat deci sa-ti scriu o scrisoare, pentru a-ti spune cat de mult te iubesc.

Te-am vazut aseara, cand discutai cu prietenii tai. Am asteptat toata ziua; poate vei dori sa vorbesti si cu Mine. Ti-am daruit un apus de soare minunat la sfarsitul zilei si am asteptat. Insa niciodata nu ai gasit timp sa vorbim. Aceasta M-a durut, dar Eu totusi te iubesc, pentru ca sunt Prietenul tau.

Noaptea trecuta te-am privit cum dormeai si am dorit cu ardoare sa-ti ating fruntea, de aceea am revarsat lumina lunii pe fata ta. Si din nou am asteptat, dorind sa cobor la tine ca sa putem vorbi. A sosit dimineata si Eu am avut atatea daruri pentru tine, dar te-ai intors in patul tau, dorind sa-ti prelungesti macar pentru cateva clipe somnul dulce, si ai amanat intalnirea noastra.
Ca de obicei, dimineata ai putin timp. Te-ai spalat, ti-ai periat dintii cu grija, te-ai imbracat ordonat si te-ai grabit la lucru.

Cand ai privit ultima data in oglinda, ai observat din mers Biblia pe masa si atunci inima Mea a tresaltat la gandul ca vei dori sa Ma asculti. Dar ai renuntat si inchizand usa dupa Tine, ai plecat. Lacrimile tristetii Mele erau in ploaia de afara.

Dar totusi Eu te iubesc! In timpul zilei am incercat sa vorbesc cu tine prin norii albi, prin albastul cerului si prin linistea ierbii verzi. Ti-am soptit aceasta prin frunzele copacilor si ti-am spus-o bland prin splendoarea florilor. Am alergat catre tine, spunandu-ti: "Te iubesc!" in paraiasul de munte si in minunatul cantec al pasarilor.

Odata, uimit de frumusetea si gingasia florilor ai meditat la Creatorul lor, si Eu am crezut ca acum te vei hotara sa vorbesti cu Mine. Insa un gand oarecare, se pare important pentru tine, ti-a abatut atentia.

Da probleme, si nu putine.... Insa Eu as putea sa te ajut in rezolvarea lor. Iti amintesti cand ai primit o veste trista? O, cum am dorit atunci sa-ti sterg lacrimile! Desi nu erai atent la Mine, ti-am trimis in dragostea Mea o adiere de vant calda si usoara, plina de miresmele naturii pentru a te mangaia in tristetea ta. Dar nici atunci nu te-ai gandit la Mine...

Seara, cand ai venit acasa, obosit dupa o zi plina de probleme, ai cinat in graba si ai pornit televizorul. Absorbit de emisiunile TV, nici nu ai observat cum s-a scurs timpul; am asteptat, sperand ca iti vei aminti de Mine. Ai mers la culcare si ultima Mea speranta de a vorbi cu tine s-a stins. Voiam atat de mult sa-ti daruiesc putere, mangaiere, intelegere...

Dragul meu, cand va mai incepe o zi, cand vei fi in tumultul ei, in amurg sau in orice clipa a ei, cand iti este greu, cand esti trist si singur - aminteste-ti de iubirea Mea fata de tine. Este o iubire mai adanca decat marea, mai inalta decat cerul si mai cuprinzatoare decat cele mai profunde nevoi ale inimii tale. Te iubesc cu o iubire vesnica, de aceea îti pastrez bunatatea Mea.Voi raspunde la intrebarile pe care de atatea ori le-ai gasit fara raspuns. Iti voi aduce linistea dupa care tanjesti de atata timp. Langa Mine vei gasi cu adevarat fericirea si vei afla pacea launtrica. Cheama-ma si-ti voi raspunde, iti voi fi alaturi si te voi ajuta.

Eu te-am creat, te-am ales, te iubesc si te astept!

Al tau prieten care te iubeste,
ISUS HRISTOS

sursa: Cercetati Scripturile

Rezista ispitelor

2009-03-24T15:23:00.000-07:00

"Cand Satana bate la usa mea, eu Il trimit pe Isus sa raspunda."

(autor necunoscut...de mine)

Ce inseamna sa fii bun?

2009-03-24T10:42:00.000-07:00

Sa fii atent la nevoile celorlati, sensibil, bland, darnic, amabil, gata sa oferi ajutor in orice circumstante, binevoitor, pur si simplu sa fii bun cu cineva. O persoana cu adevarat buna nu asteapta nici un fel de recompense niciodata. Si daca asteptam ceva in schimb – nu avem bunatate autentica, incercam sa manipulam.

Bunatatea capteaza atentia, mai ales in ziua de azi cand oamenii sunt din ce in ce mai egoisti si centrati asupra problemelor lor multe, sunt fara timp. O persoana care nu e buna e brutala, dura, nepoliticoasa, vrea sa controleze orice situatie sau chiar persoana, vrea sa domine pe cei din jur, vrea sa manipuleze.

Bunatatea adevarata vine din inima. Ma gandesc adesea - oare cand cineva incearca sa ma descrie cum sunt ar putea spune despre mine ca am bunatate? Nu stiu sa raspund sincer la intrebarea asta dar tare mi-ar placea sa fie inclusa si aceasta calitate.

Pe Isus nu l-a parasit bunatatea nici o clipa. Pe mine? Sunt multe situatii cand as putea sa fac mai mult si nu fac, din comoditate, din oboseala, din lipsa de timp si poate chiar din cauza egoismului care nu-mi da pace uneori. Dar stiu ca bunatatea nu vine dintr-o data, se invata, se adopta treptat; chiar daca te-ai “nascut” cu ea, ea trebuie mereu exercitata ca sa nu se piarda.

Dar ce sa facem ca sa fim buni? In primul rand sa ne gandim in fiecare clipa ca ce dorim sa ne faca noua oamenii sa facem si noi asemenea. Si apoi putem sa ne exprimam bunatatea:

- Prin vorbire. “Cuvintele pritenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet…” Ce ne costa cu adevarat sa spunem o vorba buna si sa zambim cand vorbim cu cineva? La urma urmei ne face bine noua, o fata si o inima vesele ne da sanatate fizica. Este dovedit si stiintific ca rasul te face mai sanatos. Lasa tristetea pe umerii lui Isus si imprastie vorbe bune si frumoase insotite de zambete celor din jur. Si sa vezi ce efect benefic va avea asupra tuturor.

- Prin actiune. Sa avertizam pe cineva cand greseste dar cu duhul blandetei, nu cu cearta, repros si critica. Ci cu vorbe calde; eu adesea dau exemple din viata mea cand nu stiu cum sa spun cuiva ca e rau ce face sau ce-a facut. Caci e usor cu prietenii si cei mai apropiati dar cu unii oameni e mai greu si pana la urma trebuie gasite vorbele care functioneaza pentru persoana respectiva.

- Sa privim intotdeauna in ochi pe cel care vorbeste sau cu care vorbim, sa aratam persoanei respective ca e importanta si e important ce spune.

- Sa facem cele mai mici lucruri cu putinta chiar: sa ajutam pe cineva care a scapat ceva pe jos, sa oferim un loc in fata noastra, sa lasam masina din fata noastra sa schimbe banda, sa ne oferim sa facem cumparaturi pentru cineva bolnav, ba chiar sa-i gatesti o supa si sa-i duci, sa facem complimente celor dragi. De multe ori poate nu putem fi fizic langa o persoana dar un telefon de incurajare, o rugaciune facuta impreuna incalzeste sufletul celui in nevoie nemaipomenit. Si eu am observat ca dupa o zi lunga si grea de munca cand vii obosit acasa un salut spus cu bucurie descreteste fetele tuturor din casa si ne incepem seara ca si cum incepem ziua de dimineata – cu forta si cu bucurie. Si cate nu mai sunt! Insa daca il ai pe Domnul in inima ta si daca scopul tau este ca tot ce faci sa faci ca pentru El, nimic nu ti se va parea greu si in scurt timp bunatatea o sa faca parte din caracterul tau natural.

Si cat de frumos ar fi sa spuna lumea – "este un om cu bunatate, il are pe Isus in inima". Si ca intotdeauna spun ca daca vrei sa schimbi ceva concentreza-te pe cele bune care vrei sa le obtii nu pe cele rele care vrei sa le inlaturi. Asadar daca vrei sa fii bun, concentreaza-te pe bunatatea pe care vrei so arati in toate si nu pe egoismul pe care trebuie sa-l inalturi.

Sa ne binecuvanteze Dumnezeu cu duhul bunatatii. In Numele lui Isus. Amin.

Ajutor umanitar - Stefanel

2009-03-20T14:20:00.000-07:00

Am gasit anuntul asta pe romoflorin si m-am gandit sa-l postez si eu desi, de obicei nu fac asta.
Stefanel are nevoie de ajutor!

"Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: "Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor! " Isaia 41:13

Si tu nu stii.... Cristian Dragomir

2009-03-20T11:17:00.000-07:00

Tocmai am descoperit melodia asta superba. Versurile sunt de Costache Ioanid, poetul meu preferat.

Apocalipsa - Evenimentele finale

2009-03-09T15:41:00.000-07:00

Am gasit o colectie de 7 filmulete pe youtube care ar putea zdruncina orice suflet. Eu insa cred ca nu frica ar trebui sa ne apropie de Dumnezeu ci dragostea Sa nemarginita, caracterul Lui si pur si simplu faptul ca ne este Tata. Insa, din pacate, sunt multe suflete care nu s-au impacat cu El (chiar si in familia mea), sfarsitul este aproape iar El bate la usa noastra chiar acum! As dori ca seria asta de filme sa ne faca sa ne gandim mai serios si sa evaluam mai bine de partea cui suntem. V-ati gandit vreodata ca daca El ar veni chiar in noaptea asta de partea cui sunteti?? Insa sa ne rugam Lui cu un verset care imi place tare mult si care e motto-ul meu zilnic:

" Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile!
Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei" Psalmi 139: 23, 24

“Daca nu credeti nu veti sta în picioare" (Isaia 7,9)

2009-03-05T14:00:00.001-08:00

Cica era odata un om care s-a dus in Sodoma sa le spuna celor de acolo sa se pocaisca. Asa ca mergea din om in om si le spunea ca ceea ce fac nu e bine si ca e cazul si momentul sa se pocaiasca. Insa nimeni nu-l asculta. Asa ca dupa un timp a aparut pe strazi cu plancarde pe care scria “Pocaiti-va!” insa nimeni nu-l baga in seama. Si tot asa, dupa lungi zile folosind metode din ce in ce mai atragatoare, omul a ajuns intr-o zi sa strige pe strazi “Pocaiti-va, caci nu e bine ce faceti!”. Si merging asa se intalnise cu un prieten care ii spuse: “Ce faci omule, de ce strigi asa in gura mare, nu vezi ca nu te asculta nimeni?”. Insa omul nostru ii raspunde ca “ Strig ca sa nu ma inghita ei pe mine!”

E atat de mult pacat in jurul nostru ca adesea trebuie sa strigam tare lucrurile in care credem nu ca sa ne auda ceilalti ci ca sa ne auzim noi, sa ne tinem pe calea pe care am ales-o. Sa sustinem cu forta, cu toata energia lucrurile in care credem. Sa-l sustinem cu toata forta pe Domnul nostrum Isus Hristos!

Rugaciune

2009-02-27T16:37:00.000-08:00

de Jan Lulu Stern

Intoarce-ti , doamne , fata catre mine
Sa vezi din plin pe robul tau umil
Sa-l vezi ingindurat , plin de suspine
Si neajutorat ca un copil .

Aducerile-aminte mi-arata a mea viata
Ca pe-un zabranic negru-n zi de-nmormintare
Copil , tinar , adult ma vad mereu in ceata
O ceata deasa , neagra si fara de scapare .

Am asteptat sfirsitul sau batrinetea calma
Nesimtitor in groapa sau fara de dorinte
Dar , ca-n trecut , si-acuma o palma sau sudalma
Ma insotesc pe drumu-mi cel plin de suferinte

Si ca-n trecut si-acuma sint fara aparare
O tinta minuscula dar nimerita-n plin
De tot noroiul lumii , ce ustura si doare
Si iti preface viata intr-un amar destin .

Mi-am cautat scaparea pe cai intortocheate
Sau pe cararea dreapta a recei judecati
Dar usile-au ramas in fata-mi ferecate
Pecetluite trainic , acum ca-n alte dati .

Si sa nu-l vezi pe robul tau umil
Infrint , indurerat , plin de suspine
Si neajutorat ca un copil
Intoarce-ti , doamne , fata de la mine

Si sa nu-l vezi pe robul tau umil
Si sa-ntelegi ca-i irosit o viata
De om batrin , de-adult si de copil
Intoarce-te , parinte , si nu-l privi in fata .

Incotro???

2009-02-20T11:11:00.001-08:00

Cantecul asta are niste versuri superbe. Sa luam putin timp si sa ascultam si apoi sa ne intrebam sincer, oare noi incotro mergem cu adevarat!

De ce ne ingrijoram cand il avem pe Domnul?

2009-02-18T10:41:00.000-08:00

Cand apare teama, cand ne incolteste grija sa-l lasam pe Dumnezeu sa aplice metodele lui de abordare a anxietatii. Din pacate, multi oameni aleg alcoolul sau drogurile, sau dau vina pe cei din jur. Ingrijorarea noastra se naste din nesiguranta a ceea ce se va intampla in viitor. Oare voi avea bani sa-mi ajunga sa platesc chiria, sa tin copii la scoala, sa am ce pune pe masa, etc? Daca ma dau afara din servici? Si nici nu ar fi greu sa nu ne ingrijoram cu situatia economica din zilele acestea. La urma urmei suntem niste fiinte slabe cu indoieliele noastre. Stiu – e simplu de spus – “nu fi ingrijorat” dar e greu de facut. Insa, cel mai important lucru este sa ne dam seama de ingrijorarea noastra si s-o aducem la cunostinta lui Dumnezeu, sa o lasam pe umerii Lui.

Cand suntem ingrijorati, mintea ne este dezbinata, suntem trasi in directii opuse; nu ne putem concentra la nimic. Ne irosim energia in grijile noastre. Nu putem da tot ce avem mai bun in noi si ajungem sa luam decizii gresite de cele mai multe ori. Cu cat ne ingrijoram mai mult cu atat ne creste anxietatea. Nu mai avem pace si bucurie in suflet. Nu ne putem bucura de lucrurile bune pe care ni le da Dumnezeu ba chiar mai mult, ajungem nici sa nu le mai vedem.

Cred ca singura solutie la toate ingrijorarile noastre sta in sfatul apostolului Pavel: “„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” (Filipeni 4:6). Nu cred ca exista un exemplu mai bun ca Pavel care a invatat sa nu se ingrijoreze in inchisoare, trecand printr-o sumedenie de primejdii, foamete si sete, frig si lipsa de imbracaminte.

Si apoi in Evrei 4:15 ni se spune ca “nu avem un mare preot care sa nu aiba mila de slabiciunile noastre”. Sa indraznim dar si sa venim la Tatal; primul lucru cand apara ingrijoararea – sa venim la Tatal nostru. Si pacea Lui ne va acoperi si se va reavarsa asupra noastra. Sa invatam dar sa nu ne mai ingrijoram!

Robia ingrijorarii

2009-02-17T15:01:00.000-08:00

Subiectul ingrijorarii ma urmareste zilnic si nu de curand am citit pe un blog despre acest subiect, asa ca am inceput iarasi sa ma gandesc mai profund, sa-mi analizez situatiile mai bine, sa-mi aduc aminte de anumite predici pe care le-am auzit, s.a.m.d. Oricum ar fi, toti suntem buni la lectii, dar cand ne vine nota de plata lunara, sau cand se imbolnavesc iarasi copiii, sau cand relatiile cu alti oameni nu merg cum ai vrea, sau… uitam de lectiile pe care le-am primit sau de legamantul pe care l-am facut cu Dumnezeu de atatea ori.

Este bine stiut de toata lumea plus ca este dovedit si stiintific ca anxietatea dauneaza grava sanatatii noastre fizica, mintala, emotionala si spirituala. Adesea ne mutileaza de nerecunoscut daca nu avem grija sa iesim din ea.

Imi place foarte tare Matei 6: 25-34 si o citesc mereu impreuna cu alte multe pasaje care vorbesc despre acelasi lucru – despre lasatul grijilor in mana lui Dumnezeu.

Eu simt grija ca o povara si ca toate poverile pe care le am sau care apar in viata mea, incerc sa i le dau lui Isus; am observat ca atunci cand m-am lasat cu totul pe mainile Lui, grijile mele s-au transformat in abur insa atunci cand m-am indoit n-am reusit sa scap de griji (si trebuie sa recunosc, nu sunt putine datile acestea).

Cand apare ingrijorarea primul lucru pe care al trebui sa-l facem este sa ne uitam la cauza ei, este problema respectiva demna de ingrijorare? Dumnezeu ne spune ca nu ar trebui sa avem nici un motiv de ingrijorare. Atunci de ce ne ingrijoram? Primul motiv este lipsa credintei- noi nu ne incredem in El pentru indeplinirea nevouilor noastre. Al doilea motiv ar putea fi chiar faptul ca incercam sa facem lucruri sau sa schimbam lucruri din viata noastra care nu se pot face/schimba. Mie una, imi este foarte greu si ingrijorarea ma prinde usor in capcanele ei. Insa oricat de putina ingrijorare ionseamna ca nu avem suficienta incredere in El. Ar trebui sa ne aducem aminte ca suntem copiii Lui si El se va ingriji de noi dupa bogatia sa (nu dupa a noastra).

Anxietatea apare cand urmarim modelul lumii caci El ne spune sa “cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu”, deci mai intai, nu in al doilea rand. De fapt asta trebuie sa fie singura noastra grija – imparatia lui Dumnezeu. Si apoi sa avem credinta incredintata ca El ne va da toate celelalte pe deasupra.

Cand.....

2009-02-13T09:13:00.000-08:00

Am auzit gandurile astea la radio in dimineata asta si mi s-au parut niste incurajari superbe...

Cand te simti obosit si descurajat in urma eforturilor zadarnice, DUMNEZEU STIE cat de mult te-ai straduit...
Cand ai plans atat de mult incat ai simtit ca te doare inima, Dumnezeu ti-a numarat lacrimile...
Cand simti ca viata sta pe loc si ca timpul trece pe langa tine, Dumnezeu te asteapta...
Cand nimic nu mai are sens si esti confuz sau te simti frustrat, Dumnezeu are un raspuns pentru tine...
Daca dintr-o data chipul tau se lumineaza si mai gasesti o urma de speranta, Dumnezeu ti-a soptit...
Daca lucrurile merg bine si ai motive sa fii multumitor, Dumnezeu te-a binecuvantat...
Daca ti se intampla ceva frumos si esti mut de uimire, Dumnezeu ti-a zambit...
Aminteste-ti ca oriunde ai fi si oricum te-ai simti, DUMNEZEU STIE...

In Singuratatea Lumii

2009-02-12T13:43:00.000-08:00

Singuratatea este poate cel mai groaznic si chinuitor sentiment din viata omului. Ne putem simti singuri cand nu e nimeni in jurul nostru, cand locuim singuri intr-o casa dar ne putem simti foarte singuri si cu o multime de oameni in jur. Oare ce face fiecare dintre noi atunci cand e singur? Ne plangem de mila, ne apuca teama, devenim tristi si deprimati? Mi s-a intamplat sa fiu singura si mi se intampla sa fiu singura de foarte multe ori, indiferent ca sunt sau nu cu cineva in jur.

Ma gandesc adesea la bunica care a locuit singura in ultima parte a vietii ei; bunicul murise cand ea era destul de tanara, apoi toti copiii pe care ii avea au plecat la casa lor asa ca a ramas singura. Eram mica si nu intelegeam prea bine dar stiu ca ma durea sufletul cand o vedeam pe bunica singura iar ei nu-i placea deloc. Imi rasuna puternic in urechi cuvintele ei “mai treceti pe la mine” desi imi petreceam toate vacantele la ea. Insa in singuratatea asta a ei ea s-a apropiat enorm de Dumnezeu. Bunica a fost dintotdeauna o femeie care a umblat pe caile Domnului si isi citea Biblia zilnnic si nu trecea o zi in care sa nu fi facut asta dar in anii in care a fost singura s-a schimbat enorm. Singuratatea a facut-o sa-si petreaca timp cu Dumnezeu mai mult si mai mult pana Dumnezeu i-a ocupat tot timpul. Dumnezeu era peste tot in ea, in chipul ei, in gandurile ei, in viata ei, in absolut tot ce facea, ce vorbea. In ultimii ani ai vietii devenise asa de nerabdatoare sa-L cunoasca pe Creatorul ei!

Desi am exemplul cel mai bun si mai palpabil, cand sunt singura sau cand ma simt singura ma apuca depresia. Pentru mine singuratatea este crunta. Dar daca as putea sa lupt depresiei si sa ma incep sa stau de vorba cu Domnul meu as reusi nu numai sa infrang singuratatea dar as creste in relatia cu Domnul meu. Timpul e foarte pretios dar e si mai pretios cand il petrec cu Domnul. Singuratatea poate fi o stare care sa ne apropie mai tare de Domnul vietii noastre; ar putea fi starea secreta a sufletului meu pe care sa o cunoasca doar El, si in care sa vina sa ma traga mai aproape de lumina lui datoare de viata.

Chiar in singuratate – nu esti singur niciodata daca esti cu Isus, Domnul Vietii.

Gradinarul

2009-02-11T16:39:00.000-08:00

Undeva in creierul muntilor in Elveţia, aproape de un lac oglinditor şi departe de orice carare batatorita, un calator caruia ii placea sa bata muntii s-a oprit si abatut la poarta unui superb conac. A raspuns un gradinar care l-a luat s-ai arate nespus de frumoasele gradini cu flori de care avea grija negresit.

"Stapanul dumneavostra lucuieste aici tot anul? Unde este el?" intrebase calatorul.

"Nu, el este de departe," a răspuns gradinarul.

"De cat timp e plecat?"

" De aproximativ douăzeci de ani," a răspuns paznicul.

"Cred că iti scrie des," a continuat calatorul.

"Nu, el nu a venit si nu mi-a scris nici macar o singură dată."

"Si atunci cine vine să supravegheze lucrurile aici?"

"Este foarte rar cand apare cineva pe aici", a răspuns paznicul.

"Şi totusi dumneavoastra aveti atata grija de toate lucrurile astea – le tineti intr-o stare desavarsita!"

"Da, domnule, am păstrat totul ca şi cum stapanul meu vine azi."

Dacă în aceste vremuri grele si nesigure, cultivam si avem grija de sa inmultim ceea ce Dumnezeu ne-a dat (asa cum a facut gradinarul) o sa fim gata de plecare daca El, Stapanul si Domnul nostru vine astazi.

Dupa o povestire de C.L. Paddock

Blandul Pastor

2009-02-11T12:41:00.000-08:00

Sapte usi

2009-02-10T14:16:00.001-08:00

de Costache Ioanid

La o usa cu pacate
(cum sunt toate…)
A batut încetisor
mâna cea cu sfânt izvor.
A batut cu bunatate.
Însa omul cu zavor
era prins de Asmodeu
Într-un somn adânc si greu.

Si-a batut din nou la usa
bratul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astazi Mielul blând si mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crima am facut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimanui nu stric,
nu ma-mbat, nu trag tutun,
nu ma cert, nu ma razbun…
Eu sunt omul cel mai bun.
La biserica ma duc…
si la Pasti si al Craciun…
Biblia …am rasfoit-o…
hat, pe când eram un tânc…
Si zicând acestea, gazda
adormi si mai adânc.

Si-a batut în alta parte
Calatorul milenar
coborât de pe Calvar.
-Este cineva la usa?
zice-o voce cu tepusa.
-Eu, Cuvântul ce da Har.
-Cum? Aici? La mine-n casa?
Eu sunt foarte ocupat.
Treburile nu ma lasa.
nici macar sa stau la masa
.
Ma iertati, dar nu descui.
Cine are timp de sfaturi,
treaba lui!

Si-a batut Iisus la usa
unui om la fel de rau.
-Cine-i?
Salvatorul tau.
-Salvator?! Eu n-am nevoie!
Daca-n cer, în tot înaltul,
la Iehova sau la Joe.
E un Rai mai sus de stele,
nu ma duc purtat de altul,
ci cu aripile mele!

Si-a batut Iisus la alta usa
mâna marelui proscris.
Usa s-a …întredeschis.
-Cine-i si cu ce dorinta?
-Sunt de Tatal Meu trimis
ca sa va aduc salvare
prin credinta,
cum profetii au prezis.
-Da, credinta nu e rea…
Dar, de-i vorba de cainta,
eu nu las credinta mea!
Datina cea batrâneasca!
Pastele cu miel, cu pasca,
anul nou cu baclava,
peste la Buna Vestire.
Uite, asta-i mântuire!
Sa ma las ca ratacitii
de atatea vechi traditii,
de petreceri bunaoara,
de minciuna… necesara…
de o gluma… de-o tigara
si… de tot ce se iveste?…
Sa se lase cine-o vrea!
Îl priveste.
Eu nu las credinta mea!

Si, din nou, Acel ce-imbie
a batut la alt camin.
-O, Stapânul meu divin,
ce înalta bucurie!
Ai venit din Empireu
ca sa vizitezi în treacat
pe-un nevrednic cum sunt eu.
Uite, Îti sarut sandala
ca Maria din Magdala,
dupa cum Ti se cuvine.
Si-acum…du-Te si imparte
Vestea buna mai departe.
Si…mai vino pe la mine…

Si Iisus S-a dus sa bata,

cu acelasi dor in piept,
la o usa departata.
-Domnul meu, de când Te-astept!
Vino, caci Ti-am pregatit

o odaie-nmiresmata,
cea mai buna încapere,
cu fotolii si laicere,
ca sa stam mai mult, mai mult…
Tu sa-mi tâlcuiesti mistere,
eu sa stau sa Te ascult.
intra dar, Lumina vie,
fagure de mângâiere!
Însa…n-atinti prin casa
ochii Tai din alte sfere,
caci…e-atâta murdarie
prin unghere…

Iar la urma Calatorul a batut la un pridvor.
Prin paienjenisuri sumbre si prin fum ametitor,
Se stârni un joc de umbre
si se auzi un geamat:
“Ajutor! Ajutor!”
Si deodata
se cutremura pridvorul
de o lupta-nversunata.
Ca naluci în vai desarte,
umbrele loveau de moarte.
Zanganira geamuri sparte.
Apoi usa a fost data
la o parte.

-Doamne, hotii ma sugruma.
Uite-ma cum ma legara.
Casa mea…era un templu,
un Eden, odinioara.
Dar prietenii cu masca
au stiut sa ma-mbrânceasca
în orgie si inviciu-
si din templul meu facura
o taverna si-un ospiciu.
Vino, Doamne, da-i afara!

Si Iisus, luând în mâna
bici de funii si curele,
iata-L…face-un pas cu ele.
sare usa din tâtâna.
Cade lantul pe podele.
Fug ca serpii prin tarâna
toti prietenii de rele.
Fuge pofta si minciuna,
furtisagul si betia,
îmbuibarea si trufia;
fug…fug pe totdeauna.
-Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
Casa mea a Ta e toata!
Nu mai pleci de-aici Iisuse,
niciodata!
Intra ca Stapân pe veci.
schimba totul cum Îti place,
fa ce vrei, dar nu mai pleci!…

Fericit si plin de pace,
Domnul iute Isi sumete
mânecile Lui de in.
zboara sticlele de vin,
vestejitele buchete,
scrumiere si brichete,
toata spuma de venin.

Da. A fost învins dusmanul!
Se înalta-n soare schele…
Cu luciri de baionete,
bate, bate târnacopul
în perete.

Lumea plina de mirare,
trecatori, prieteni, rude,
toti se-ntreaba: Ce-o fi oare?
Iar Zidarul le raspunde:

“deocamdata, demolare!”

Speranta mea vine de la El

2009-02-09T14:17:00.000-08:00

Oamenii de astazi au o nevoie disperata sa auda cuvinte de speranta. Ne invartim incoace si incolo cautand mereu ceva care sa ne dea speranta. Speranta pentru ce? Pentru o viata mai buna, pentru pritenii mau bune, pentru snatate mai buna….oare pentru ce? Cred ca pentru absolut orice. Ce observ eu este ca atunci cand omul este departe de Dumnezeu este ca o gaina cu capul taiat – cauta ceva ce nu stie de fapt (sau poate ca incearca sa-si caute capul care e dus in toate partile). Pai cred ca daca astfel de oameni nu-l gasesc pe Dumnezeu sunt condamnati pe viata la starea asta de disperare. Nu stiu de ce asta ma duce cu gandul la capitolul 4 din Neemia. (Neemia 4: 1-3 Când a auzit Sanbalat că zidim iarăşi zidul, s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. Şi-a bătut joc de Iudei,
2 şi a zis înaintea fraţilor săi şi înaintea ostaşilor Samariei: "La ce lucrează aceşti Iudei neputincioşi? Oare vor fi lăsaţi să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viaţă unor pietre înmormântate sub mormane de praf şi arse de foc?"
3 Tobia, Amonitul, era lângă el, şi a zis: "Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră."). Dumnezeu il pune pe Neemia sa reconstruiasca zidurile daramate ale Ierusalimului acre erau acum niste pietre intr-o groapa de gunoi. Dusmanii lui l-au badjocorit si au ras de el, insa Dumnezeu care poate recicla chiar si gunoiul l-a ajutat sa reconstruiasca.

Si de aici -gandurile ca daca esti descurajat si parasit lasa-te in voia Domnului. Poate ca esti infrant de oameni si de sisteme, poate ca esti ranit de aspectele aspre ale vietii. Domnul te poate ajuta daca tu te intorci la El si cu rabdare sa suporti curatirea si remodelarea sufletului tau.

Biblia este de fapt o carte a restaurarii si a sperantei (am auzit undeva asta – nu mai tin minte unde) fara de ea nu ne putem curati. Sa ne uitam dar la promisiunile lui Dumnezeu si sa ne incredem viata in mainile Lui. El singur poate transforma gunoiul din sufletele noastre in cel mai frumos si nepretuit dar, in cea mai stralucitoare lumina - lumina datatoare de viata.

Haide dar la Domnul suflete al meu, lasa-te iarasi curatat!

Intoarcerea la Domnul

2009-02-05T10:56:00.000-08:00

Oare de cate ori in viata ni se intampla sa dorim sa ne intoarcem la Domnul? Cred ca de fiecare data cand gresim, cand ne simtim vinovati si cand simtim ca l-am suparat pe El. Grijile zilnice isi fac usor loc printr prioritatile noastre de zi cu zi, mai ales intr-o casa cu familie numeroasa cu diverse obligatii. Cele mai multe treburi ale casei si cumparaturi se fac in ziua Domnului - mersul la biserica devine optional; ne-mersul la biserica este motivat de diverse lucruri mai mult sau mai putin convingatoare desi ele sunt adesea convingatoare pentru mintea noastra. Cadem de multe ori; faptul ca devenim crestini la un moment dat in viata nu ne scuteste de pacat si nici de atacurile satanei. Mie personal, mi se pare mai greu ca inainte si stiu ca aici sunt multe de spus de ce se intampla asa dar cea mai importanta explicate cred ca sta in cunoasterea adevarului. Cumva, as spune ca este Adevarul care nu-mi da pace - care ma tine treaza mereu, care ma trage de maneca intodeauna cand ma abat.

Cum facem in acele clipe cand vrem sa ne intoarcem la Dumnezeu, sa facem pace in relatia cu El pentru a nu stiu cata oara, sa citim iarasi Biblia si sa ascultam de Cuvantul Lui. Am sa insirui cativa pasi pe care ii consider esentiali in recuperarea relatiei cu Dumnezeu.

Mai intai ar trebui sa ne gandim ca oricat de departe ne-am putea duce de Dumnezeu niciodata n-o sa fim prea departe de dragostea Lui si apoi sa urmam urmatorii pasi:

Sa marturisim si sa recunoastem ca suntem in deriva; ca ne-am abatut. Consider ca in primul rand este important sa recunoastem fata de noi acest lucru si apoi fata de Dumnezeu. Caci daca ii spunem lui Dumnezeu ca am gresit insa noi nu suntem convinsi de greseala facuta, sau nedumeririle care le avem – o sa gresim iarasi, o sa ne abatem foarte usor. Satana ne cunoste foarte bine slabiciunile si stie sa le manipuleze foarte pervers.
Pocainta sincera. Urmatorul pas este sa luam decizia de a schimba modul de a gandi avand mereu in minte ca “nu este voia Lui, nu este planul Lui” sau chiar mai pozitiv “asta este voia Lui si planul”. Mie imi da multa putere sa ma gandesc pozitiv in relatia mea cu El – de exemplu sa ma gandesc la care este voia Lui si nu la care nu este voia Lui; la lucrurile care i-ar place si nu la cele care nu i-ar place. Cu alte cuvinte, incerc sa ma concentrez pe ce trebuie sa fac nu pe ce nu trebuie sa fac.
Supunere. Dupa ce ne-am schimbat gandurile sa ne intoarcem la o viata de supunere. In alte cuvinte, cum am spus mai sus, sa ne dam toata silinta sa facem lucrile care ii plac Lui. Chiar daca stana ne mai da coate, sa nu ne abatem, sa nu ne demoralizam, sa privim la tinta noastra, la Isus.
Sa luam decizia de a reajusta prioritatile vietii. Adesea e greu, grijile familiare si treburile de serviciu ne fura din timpul cu Dumnezeu foarte usor. Dar sa nu lasam sa treaca o zi fara sa citim Cuvantul Lui, sa ne rugam si sa facem putina liniste sa putem auzi ce ne raspunde. Oricat de obositi am fi! Caci eu cred ca asta este una din slabicunile in care satana ne ataca foarte tare: cand suntem obositi si ni se pare ca nu mai avem putere sa ne concentram la rugaciune. Dar putem trai cu Domnul toata ziua, sa vorbim cu El in fiecare clipa si asa ajungem sa-L ascultam, sa auzim si sa intelegem de ce vrea ca noi sa procedam intr-un anumit fel in anumite situatii. Tot ce facem sa facem ca pentru Domnul, asa cum ne-a poruncit si El ne va da odihna.

Asadar, indiferent cat de departe suntem, El ne poate aduce inapoi (daca vrem asta, bineinteles)!

Tine-ma, Doamne strans langa Tine!

Oh, Holy Night!

2008-12-09T16:32:00.001-08:00

De Craciun

2008-12-09T15:58:00.000-08:00

Oh, imi amintesc cu mare drag pregatirile de Craciun pe care le facea mama cand eram mici si toate colindele noi pe care le invatam in fiecare an si povestuirile bunicii despre nasterea lui Isus. Cand eram eu mica tin minte ca despre asta se vorbea, depre Dumnezeu si nasterea lui Isus. Mos Craciun era doar un mos care ne aducea daruri de la Dumnezeu (cel putin asa ne spuneau ai nostri parinti cand eram foarte mici). Ne adunam si cantam colinde si simteam ce era Craciunul si de ce era.

Astazi nu mai vorbeste nimeni despre nasterea lui Isus - lumea isi ureaza Sarbatori Fericite; colindele pe care le aud cel mai des nici nu se mai refera la nasterea lui Isus; lumea se pregateste cu mancare, curatenie in casa si cu petrecutul vacantei - insa cata lume se pregaste spiritual? Cata lume mai stie cu adevarat sensul sarbatorii? Iata ca si Craciunul a devenit inca o sarbatoare cazuta prada marketingului....

Copiii sunt bombardati cu povesti cu polul Nord si cu mos Craciun care le pregateste daruri; nu zic ca ar trebui sa le stricam bucuria venirii mosului si surpriza aceea ca vine si vrei sa vezi ce-ti aduce dar am putea sa le spunem ceva de genul ca Dumnezeu ne-a dat Craciunul si de ce si ca mos Craciun e doar un mos care ne aduce aminte. Copiii mei sunt mici si nu inteleg prea bine cum e cu mos Craciun dar le-am zis ca sarbatorim ziua de nastere a lui Isus (caci cu zile de nastere sunt obisnuiti si stiu ce inseamna) si apoi au decurs usor intrebari depsre cine e Isus si tot asa pana am ajuns sa le spun povestea toata asa cum mi-a spus-o mie bunica.

Doresc sa sarbatorim ziua de nastere a lui Isus in pace si bucurie si cu sufletele calde si cu gandul la El, caci la urma urmei e ziua Lui!

Matei 18:20

2008-11-03T14:10:00.000-08:00

"Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor."

Promisiunile Lui- Comoara Noastra

2008-10-31T13:48:00.000-07:00

Daca astazi:

- ai lacrimi in ochi, la El gasesti promisiuni de comfort;

- daca ai greutati, la El gasesti promisiuni de bucurie;

- daca esti in cautrae unei directii, El promite indrumare;

- daca trebuie sa iei o decizie importanta, la El gasesti promisiuni de intelepciune;

- daca ai indoieli, la El gasesti promisiuni de siguranta si incredere;

- daca esti in fata judecatii oamenilor, El iti promite victorie;

- daca treaiesti in pacat, El promite curatare si iertare;

- daca esti bolnav, la El gasesti promisiuni de vindecare;

- daca traiesti in cearta si ocara, El iti promite pacea.

Promisiunile lui Dumnezeu sunt comoara cea mai de prêt pe care o putem mosteni de la cineva vreodata. Nu numai ca El e singurul care poate promite toate lucrurile astea dar e singurul care le poate face si e sigur ca le va face. Cati dintre oameni, prieteni si chiar familie v-au facut promisiuni de care s-au tinut intotdeauna? Si cate din ele?

Primeste comoara asta de la El chiar acum, nu te lasa dus de amagirile vietii; El e singurul care iti poate garanta viata. El a murit déjà pentru tine inainte ca tu sa fi existat. Oh, Doamne iti multumesc pentru toata dragostea Ta!

Umple-mi Doamne Sufletul de Tine!

2008-09-23T11:10:00.000-07:00

Ma trezesc adesea ca nu sunt vesela. Pentru mine veselia e semn ca ma tin strans langa Domnul. Cand nu sunt vesela, e ca si cum am alunecat de pe drum, ca si cum m-am abatut de pe calea mea. Si cred ca e normal si mai cred ca se intampla oricui, caci viata te fura si lumea asta cu problemele ei, cu ranile si cu plangerile ei - e imposibil aproape sa nu te fure. Dar daca ma tin strans langa Domnul, nu-mi lipseste nimic - si sunt vesela tot timpul; am o veselie pe care cateodata oamenii nu o inteleg. Si atunci veselia mea creste caci imi dau seama si mai bine ca sunt cu El.

Dar cum spuneam, cateodata, veselia dispare si oare ca sa fac? Evident, trebuie sa schimb directia si sa revin pe calea mea. E frustrant sa realizezi ca te-ai mai abatut - si mai ales din cauiza ca e fiarte usor sa te abati dar cere multa munca sa te intorci. Rugaciune, rugaciune si iarasi rugaciune. Eu numai asa simt ca ma apropii de El. Si apoi sa nu uit ca El este cu mine asa cum a promis si atunci incep sa fac lucrurile ca si cum le-as face cu El si pentru El, chiar daca e vorba de gatit si de facut curat in casa. Mai nou am inceput sa mai citesc si sa recitesc prin bloguri crestine.

Cantecul care l-am inclus mai jos, imi da multa putere si curaj. Mi se pare minunat si chiar a avut un impact puternic pentru mine. Era cantecul preferat al pastorului nostru si aproape la orice intalnire il canta la sfarsit; insa desi mi-au placut versurile si melodia, abia mai tarziu (dupa ce el plecase la alta biserica) am inteles de ce ii placea asa de tare - este un cantec care ar putea fi cantat in fiecare dimineata o data cu rugaciunea!

Because he Lives

2008-09-08T09:15:00.000-07:00

De ce o iubesc pe mama!

2008-09-05T12:36:00.000-07:00

Acesta este un text pe care l-am primit de la o prietena cu e-mailuri din alea care circula de la unul la altul. De obicei le ignor, dar asta mi-a atras atentia si mi s-a parut foarte frumos.

Mama si tata se uitau la televizor cand mama a spus," Sunt obosita si e tarziu. Cred ca merg sa ma culc." O ia spre bucatarie ca sa faca sandvisurile pentru a doua zi.

Spala castroanele de popcorn, scoate carnea afara din congelator pentru cina din seara urmatoare, verifica cerealele, umple borcanul cu zahar, pune linguritele si castroanele pe masa si pregateste filtrul de cafea pentru a doua zi dimineata.

Apoi pune niste rufe la uscat, mai baga niste haine in masina de spalat, calca o camasa si coase un nasture care cadea la o camasa.

Strange piesele jocului ramas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc, aseaza agenda de telefon la loc in raft.

Uda cateva plante, goleste un cos de gunoi si pune un prosop la uscat pe bara.

Se intinde, casca si o ia spre dormitor. Se opreste la birou si scrie o notita pentru profesoara, numara niste bani pentru excursia de maine si ridica o carte de scoala cazuta sub scaun. Scrie o felicitare pentru ziua de nastere a unui prieten, o baga in plic, scrie adresa, o timbreaza si scrie o notita pentru cumparaturi. Le pune pe amandoua langa geanta ei.

Mama isi curata fata cu demachiantul ei 3 in 1, isi da cu crema de noapte antirid, se spala pe dinti si isi curata unghiile.

Tata ii striga," Credeam ca te duci in pat."
"Sunt pe drum," raspunde ea.
Adauga apa in vasul cainelui, da pisica afara si se asigura ca usile sunt inchise cu cheia si ca lumina e deschisa pe terasa.

Se uita in camera copiilor, le stinge lampile de pe noptiere si televizorul, ridica o camasa, arunca niste sosete murdare in cosul de rufe si vorbeste un pic cu unul dintre copii care inca isi termina
lectiile.

In camera ei isi potriveste alarma la ceas, isi aseaza hainele pentru a doua zi si indreapta raftul de la pantofi.

Mai adauga 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a doua zi. Isi spune rugaciunea si vizualizeaza implinirea dorintelor ei.

In acelasi timp tata inchide televizorul si anunta nimanui in particular," Ma duc sa ma culc."

Si o si face ... fara nici un alt gand.

I Surrender All

2008-09-04T10:47:00.000-07:00

"Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere". 1Corinteni 4:20

2008-09-04T09:25:00.000-07:00

Imparatia lui Dumnezeu face diferenta intre mine si ziua aceasta din care fac parte si asta din cauza ca eu fac parte din Imparatia Lui si ziua aceasta care e prin voia Lui. Caci nu este imparatie mai mare ca Imparatia Lui. Iar Imparatia lui Dumnezeu este de fapt despre prezenta lui Isus in viata mea. Caci Isus este Imparatul tututror Imparatiilor si fiecare lucru bun din toate imparatiile astea este al meu din cauza ca Isus este in viata mea.

Isus este stapan peste toate lucrurile pe care le-a distrus, peste toate cele pe care le-a invins, si peste toate cele pe care le-a castigat. El este Regele meu, Luptatorul meu, Domnul meu care a inviat din morti. El e cel care s-a luptat cu piedicile satanei si pe care le-a invins; El este cel care a invins ispitele pacatului; El este cel care a invins moartea. El, este Regele meu cel care m-a salvat. El este Regele meu.

Iar Imparatia Lui este de neatins, de nezdruncinat, de nepatruns. Nimic nu-i poate sta impotriva si nimic ci nimeni nu-i poate lua locul.

Imparatia lui Dumnezeu imi aduce aminte si in ziua asta noua ca nu trebuie sa traiesc prin puterile mele ci prin puterea Lui; nu prin eforturile mele ci prin lucrarea lui terminata deja; nu prin abilitatile mele ci prin resursele lui nesfarsite si nesabuit de multe.

Asa ca daca, ca si mine astazi:

Treci prin momente grele, lasa-L pe Isus sa-ti duca povara si sa fie El victorios. Caci de victoria Lui avem nevoie nu de a noastra.

Daca dusmanii tai incearca sa te coboare in jos iarasi, sa te descurajeze si sa-ti faca rau, lasa-L pe Isus sa-ti dea putere si sa te ridice sus sa poti sta drept.

Daca iti este frica sau esti ingrijorat, lasa-L pe Isus sa-ti dea pacea Lui, incredere, speranta si siguranta.

Asa ca...sa nu uit cumva, ca Imparatia lui Dumnezeu este in inima mea si prin Imparatul ei eu sunt biruitoare.

Cand era Adam romantic

2008-09-03T15:43:00.001-07:00

Caricatura asta mi s-a parut tare haioasa.

Amazing Grace

2008-09-03T09:29:00.000-07:00

Prin Harul Lui Dumnezeu

2008-08-29T13:12:00.000-07:00

“Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună”. 2 Corinteni 9:8

Harul lui Dumnezeu e mereu asupra mea, e mereu cu mine si famila mea, si prin harul Lui am parte in viata mea de atatea binecuvantari si bucurii.

Fara harul Lui as fi ca o pasare fara cantec; insa prin harul Lui am primit un cantec nou pe care sa-l cant mereu si sa-L laud din totata inima.

Fara harul Lui asa fi ca un copac care ar da roade amare; insa prin harul Lui dau roade dulci si fructe care sunt placute.

Fara harul Lui as fi fara dragoste si departe de Lumina Lui; insa prin harul Lui am curaj sa ridic capul spre cer si sa ma las inundata de lumina Lui glorioasa.

Fara harul Lui as fi fara de aparare atunci cand ma ataca dusmanii; insa prin harul Lui eu pot sa stau impotriva lor cu fruntea sus prin purtarea armurii lui Dumnezeu, sangele lui Isus si puterea Duhului Sfant.

Fara harul Lui as trai mereu in confuzie, pierduta si fara nici o directie in viata; insa prin harul Lui am fost gasita si prin intelepciunea Lui imi ghideaza viata si-mi batatoreste pamantul de sub picioare ca eu sa merg pe calea cea dreapta.

Fara harul Lui as fi oarba, bajbaind prin intuneric incercand sa gasesc un rost vietii; insa prin harul Lui ochii mei sunt deschisi si rostul vietii mele este cunoscut; inima mea ravneste dupa o eternitate cu El.

Fara harul Lui mi-ar fi frica ca nu resusesc in viata si as fi motivata de lucrurile lumesti; insa prin harul Lui eu am intrat in odihna Lui si merg in pace prin viata mea de toate zilele.

Fara harul Lui as fi fara de speranta, fara viitor si schimonosita de frica mortii; insa prin harul Lui imi traiesc viata cu speranta, cu bucuria invierii si cu siguranta ca ceea ce e cel mai bun pentru mine in viata se va intampla in viitor, la venirea Lui.

Soarele diminetii

2008-08-26T15:15:00.000-07:00

Dimineata devreme are farmecul ei; insa si rugaciunea de dimineata devreme are farmecul ei. Nu imi place noaptea cu linistea ei apasatoare; imi place partea romantica insa cu stelele si luna argintie. Insa noaptea imi apasa sufletul. Asa ca dimineata devreme este momentul meu preferat din zi; atunci cand se iteste de ziua, insa soarele nu e inca la orizont - cand pasarile incep sa ciripeasca ca trezite brusc din somn si pornind grabite spre o noua zi (fac o galagie la fereastra mea - fara de care nu m-as putea scula dimineata); aerul rece si tare care umple imediat incaperea prin ferestra larg deschisa. Parca simt mangaierea Domnului, parca ii vad zambetul la fel cu cel pe care il avea mama cand ne trezea dimineata - cu voiosie si ciocolata calda insa si cu sufletul plin de grija noastra pentru ziua asta noua.

In asemenea clipe il simt asa de aproape pe Isus! Si ma simt asa aproape de El! caci nici nu stiu ce sa fac mai intai: sa incep cu "buna dimineata, Doamne", sa ma duc repede sa ma spal pe ochi ca sa fiu pregatita de ziua asta. De fiecare data fac altceva - insa in fiecare dimineata ca asta ma gandesc ca poate asta este ziua in care El vine - caci asa o vad - ca pe o mare sarbatoare, ca pe cea mai frumoasa zi.

Si apoi - astept sa apara soarele de dupa orizont, gandindu-ma ca poate apare si El - astazi, acuma. Insa chiar de nu este, eu Il simt in roua diminetii si in soarele care ma lumineaza. Caci pentru mine, El este in toate lucrurile si este cu mine pentru toate lucrurile care le fac.

Interviu cu Dumnezeu

2008-08-21T14:34:00.000-07:00

Acest interviu este in Engleza si merita vazut. Este superb. Pe mine m-a facut sa ma gandesc mult mai profund la multe aspecte din viata mea.

Sa slujim Domnului!

2008-08-20T15:24:00.000-07:00

Orice facem sa facem ca pentru Domnul, asa ca de fiecare data cand facem ceva sa ne gandim profund daca facem asta pentru Domnul sau nu. Dar crestinii ar trebui sa fie ca sarea si lumina. El ne pune in locuri diferite in sociatate dupa cum trebuie sa fim sare sau lumina pentru cei de langa noi. Caci toti credinciosii sunt slujitori ai lui Dumenzeu. Sa fim intotdeauna activi caci este o cinste sa-i slujim Domnului. Slujirea ne pune in evidenta darurile spirituale – caci toti avem daruri spirituale. “Fiecare din voi sa slujeasca altora dupa darurile pe care le-a primit” (1Petru 4:10). Daca nu ne consideram slujitori ai lui Dumenzeu devenim egoisti si ne concentram pe problemele noastre. Insa prin slujire ne exprimam recunostinta ca ne-a mantuit; nu-i slujim ca sa obtinem mantuirea. Nu, nu-i slujim ca sa obtinem ceva, ii slujim pentru ca suntem lucrarea Lui, pentru ca El ne-a mantuit, pentru ca suntem ai Lui si El e al nostru, pentru ca il iubim. Fiecare avem un dar de la Dumnezeu, asa ca sa-l folosim pentru Domnul.

Am invins

2008-08-19T14:58:00.000-07:00

Isus mi-a luat povara si de data asta si am invins; sunt asa de fericita si linistita ca am putut sa trec fara sa urasc, ci sa am capul plecat si sa fiu doar suparata in inima mea; fara sa-i ranesc pe ceilalati.

Vindecarea Ta,
Dragostea Ta,
Mangaierea Ta,
Sfatul Tau,
Intelepciunea Ta,
Doamne, eu stiu ca eu iti aprtin Tie, dar mai stiu ca Tu imi apartii mie.

Scrisoarea Tatalui

2008-08-08T14:08:00.001-07:00

Datoriile reciproce ale sotilor si sotiilor

2008-08-08T09:20:00.000-07:00

Am gasit principiile pe un site care imi place mult. Sunt foarte frumoase si adevarate si daca fiecare famuilie ar incerca sa tina cont macar de jumatate din ele nu cred ca ar exista divort pe lumea asta.

de Richard Baxter (1615-1691)

Oamenii egoisti si neevlaviosi de pretutindeni intra in tot felul de relatii cu dorinta de a-si servi propriile interese, de a-si satisface pornirile firii lor pamantesti fara sa stie sau sa le pese ce se cere de la ei. Urmaresc respectul, profitul sau placerea pe care le-o va aduce relatia lor, nu ceea ce Dumnezeu si semenii lor cer sau asteapta de la ei (Gen. 2:18, Prov. 18:22). Mintea le este ocupata doar de lucrurile pe care le vor avea, nu de ce vor fi sau ce vor face (Luca 6:31-32; 1 Cor. 10:24; Gal. 6:2; Filip. 2:4; 2 Tim. 3:2; Iacov 2:15; 1 Ioan 3:17; Gen. 4:9; 1 Sam. 25:3-11; Estera 6:6; Isaia 56:11; Ioan 6:26). Stiu ce vor ca ceilalti sa faca pentru ei, dar nu le pasa de datoria pe care ei insisi o au fata de ceilalti. Asa stau lucrurile cu prea multi dintre soti si prea multe dintre sotii.

Ar trebui sa fim foarte interesati sa cunoastem care sunt indatoririle pe care le implica relatiile noastre, si cum Ii putem fi placuti lui Dumnezeu in relatiile noastre. Studiaza si fa partea ta, si cu siguranta Dumnezeu Si-o va face pe-a Lui.

Principiul I. Prima indatorire a sotilor este sa-si iubeasca sotiile (si a sotiilor sa-si iubeasca sotii) (Efes. 5:25,28,29,33). "Barbatilor, iubiti-va nevestele cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea. - Tot asa trebuie sa-si iubeasca si barbatii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine isi iubeste nevasta, se iubeste pe sine insusi. Caci nimeni nu si-a urat vreodata trupul lui, ci il hraneste, il ingrijeste cu drag, ca si Hristos Biserica. - Incolo fiecare din voi sa-si iubeasca nevasta ca pe sine." (Vezi Gen. 2:24).

Iata cateva recomandari pentru pastrarea dragostei:
1. In primul rand, alegeti-va un sot bun sau o sotie buna. Un partener care este cu adevarat bun si amabil, plin de virtute si sfintenie fata de Domnul (Prov. 18:22; Prov. 19:13,14).
2. Nu va casatoriti pana nu sunteti sigur ca puteti iubi in intregime.
3. Nu va pripiti, ci descoperiti mai dinainte toate imperfectiunile care v-ar putea tenta sa va dispretuiti viitorul tovaras de viata (Prov. 18:13).
4. Amintiti-va ca dreptatea cere sa iubesti pe cineva care a renuntat la intreaga lume pentru tine. Pe cineva care e multumit sa fie alaturi de tine in eforturile si in suferintele tale, sa imparta totul cu tine, si care TREBUIE sa fie perechea ta pana la moarte (Matei 5:32; Matei 19:9; 1 Cor. 7:39; Col. 3:19; Gen. 2:24).
5. Amintiti-va ca, in general, femeile sunt fiinte iubitoare si pasionale, si, asa cum isi iubesc mult propria persoana, la fel asteapta multa dragoste si din partea voastra.
6. Amintiti-va ca sunteti sub comanda lui Dumnezeu; a refuza dragostea conjugala sotiilor voastre inseamna sa refuzati sa indepliniti o indatorire pe care Dumnezeu vi-a stabilit-o cu claritate. Prin urmare, ascultarea ar trebui sa va motiveze dragostea.
7. Amintiti-va sa sunteti "un singur trup"; ai facut-o pe sotia ta sa lase pe tatal si pe mama sa, si sa se lipeasca de tine (Matei 19:5; Marcu 10:7).
8. Fiti mai atenti la calitatile sotiilor voastre decat la defectele lor. Nu lasati ca observarea defectelor sa va faca sa uitati sau sa le treceti cu vederea virtutile (1 Cor. 13:7; Filip. 2:3).
9. Nu le exagerati imperfectiunile, pana nu ajung sa va innebuneasca.
Iertati-le, pentru ca asa se cuvine in Domnul. Ganditi-va la fragilitatea sexului lor. Ganditi-va si la propriile voastre deficiente, si cat trebuie sa va rabde sotiile voastre (Ps. 103:14; 1 Cor. 13:7).
10. Nu starniti raul din partenerii vostri, ci faceti ca binele sa iasa la iveala (Prov. 10:12).
11. Coplesiti-le cu dragoste, si atunci va vor iubi si ele la randul lor, devenind astfel fiinte iubitoare. Dragostea va aprinde dragostea, asa cum focul aprinde focul. Un sot bun este cel mai bun mijloc de a face o sotie buna si iubitoare (Rom. 12:21; 1 Petru 3:9).
12. Traiti inaintea lor viata unui crestin atent, smerit, iubitor, bland, altruist, rabdator, inofensiv, sfant si ceresc (Efes. 4:1; Col. 1:10; 1 Tes. 2:12; Prov. 11:30; 1 Tim. 4:16; Iacov 5:19-20; 1 Petru 3:1-2).

Principiul II. Sotii si sotiile trebuie sa traiasca impreuna (1 Cor. 7:2-5).

Principiul III. Fie-va scarba nu doar de adulter, ci si de orice duce la infidelitate si la incalcarea legamantului matrimonial (Mat. 5:31,32; 19:9; Ioan 8:4-5, despre adulter; Evrei 13:4; Prov. 22:14; Osea 4:2-3; Prov. 2:17; 1 Cor. 6:15,19; Mal. 2:15; Prov. 6:32,35; Deut. 23:2; Lev. 21:9; 18:28; Num. 25:9; Ier. 5:7-9)

Principiul IV. Sotul si sotia trebuie sa isi gaseasca placerea in dragostea, prezenta si viata celuilalt. Cand sotul si sotia isi gasesc placerea unul in celalalt, acest lucru ii uneste in indatoririle lor, ii ajuta sa lucreze si sa-si poarte poverile mai usor; este o parte importanta a unei casatorii trainice (Prov. 5:18,19).

Principiul V. E datoria voastra solemna sa traiti in liniste si pace. Evitati orice ocazie de manie aprinsa si cearta.

[I. Principii care arata cat de necesar este sa evitam disensiunile.]
1. Datoria unirii in casatorie cere unitate. Nu poti fi de acord cu propriul tau trup?
2. Dezacordul cu partenerul tau iti va aduce durere si neliniste in intreaga viata. La fel cum nu doresti sa te ranesti si iti ingrijesti fara intarziere ranile, tot asa trebuie sa observi orice intrerupere in pacea familiei tale si sa cauti sa o vindeci cat mai repede.
3. Conflictele racesc dragostea, te fac sa nu-ti mai doresti partenerul. Ranirile separa; e un chin sa fiti legati impreuna de legaturile casatoriei, in timp ce inimile vi s-au instrainat. Daca in interior sunteti adversari, dar in exterior sunteti sot si sotie, casa si placerea voastra se transforma intr-o inchisoare (Prov. 19:13).
4. Disensiunile dintre sot si sotie afecteaza viata intregii familii; ei sunt ca o pereche de boi injugati la un jug nepotrivit, care nu pot face nimic folositor din cauza neintelegerilor dintre ei.
5. Conflictele va impiedica sa va inchinati lui Dumnezeu intr-un mod potrivit; nu va puteti ruga impreuna sau discuta lucruri ceresti, nici nu va puteti ajuta reciproc sufletele (Matei 5:23; 1 Samuel 15:22).
6. Disensiunile fac imposibila conducerea familiei asa cum se cuvine (Mat 12:25; Mar 3:25; Luca 11:17).
7. Disensiunile dintre voi va vor expune rautatii lui Satan si ii vor oferi nenumarate ocazii sa va ispiteasca (Iacov 1:13; 1 Cor. 7:5; Iov 2:9).

[II. Recomandari pentru evitarea disensiunilor.]
1. Pastrati vie dragostea dintre voi. Iubiti-va partenerii mult si cu zel. Dragostea va inlatura mania; cand iubesti mult pe cineva, nu te vei supara pentru orice lucru mic. Cu atat mai putin vei recurge la cuvinte aspre, indepartare de celalalt sau la alta forma de abuz (Lev. 19:8; Psa. 133:1; Prov. 15:17; Rom. 12:10; Rom. 14:19; Rom. 15:1; 1 Cor. 13:4-7).
2. Atat sotul cat si sotia trebuie sa-si omoare mandria si puternicele sentimente egoiste (Luca 9:23; Psa. 101:5; Prov. 16:5; Prov. 21:4; Prov. 28:25; Mat. 23:12; 1 Petru 5:6). Aceste sentimente duc la intoleranta si insensibilitate. Trebuie sa va rugati si sa lucrati pentru un duh smerit, bland si linistit. O inima ingamfata e deranjata si provocata de fiecare cuvant care pare sa atenteze la parerea ta buna despre propria-ti persoana (Psa. 10:4; Osea. 7:10; Prov. 13:10; Prov. 28:25).
3. Nu uitati ca amandoi sunteti persoane bolnave, cu multe defecte; prin urmare, asteptati-va la rodul acestor defecte in fiecare dintre voi; nu va prefaceti surprinsi de ele, ca si cum n-ati fi stiut de ele mai dinainte. Hotarati-va sa aveti rabdare unul cu celalalt, amintindu-va ca v-ati luat unul pe altul ca persoane pacatoase, supuse ispitei, imperfecte, si nu ca ingeri, fara pata si desavarsiti (Ier. 17:9; Rom. 7:24; 1 Ioan 1:8).
4. Amintiti-va si ca sunteti un singur trup; de aceea, nu va simtiti mai jigniti de cuvintele sau greselile celuilalt decat ati fi de ale voastre. Nu te mania pe sotia ta pentru greselile ei mai mult decat te manii pe tine insuti pentru greselile tale. Daca te superi si esti nemultumit din cauza unei rani, fa-o in asa fel incat sa duca la vindecarea ei, nu la infectarea si agravarea partii ranite. Astfel vei transforma mania in mila si vei fi determinat sa te ingrijesti de vindecare (Efes. 4:26; Efes. 4:32; Iacov 1:19).
5. Hotarati mai dinainte ca atunci cand unul dintre voi pacatuieste prin manie si suparare, celalalt sa il rabde in tacere si blandete pana isi recapata judecata (Efes. 4:2; 1 Cor. 13:4).
6. Priviti tot timpul inspre viitor si nu uitati ca trebuie sa traiti impreuna pana la moarte, trebuie sa fiti tovarasi de viata unul pentru celalalt, o mangaiere in viata celuilalt, si astfel veti vedea cat de absurd e sa va certati si sa va suparati unul pe celalalt (Ecles. 9:9; Rom. 7:2).
7. Evitati cat puteti de mult ocaziile de manie si cearta cu privire la familiile voastre (Gen. 2:24).
8. Daca esti atat de suparat incat nu iti poti pastra calmul, cel putin controleaza-ti limba si nu rosti cuvinte care ranesc si batjocoresc, care atata focul si il intetesc. (Nu-ti starni si mai mult mania, pentru ca astfel doar iti hranesti dorinta fireasca de razbunare). Taci, si asa iti vei recapata mai curand linistea si pacea (Gal 5:15; Iacov 3:5,6,8).
9. Acela dintre voi care e mai calm si mai rational sa ii vorbeasca celuilalt cu grija si cu judecata (in afara de cazul cand are de-a face cu o persoana obraznica, pentru ca atunci lucrurile se vor inrautati si mai mult). De obicei, cateva cuvinte cumpatate, spuse cu seriozitate, vor avea efectul unui dus rece. Spune-i partenerului tau, atunci cand este manios: "Stii ca asa ceva n-ar trebui sa se intample intre noi; dragostea trebuie sa incheie aceasta discutie si trebuie sa te pocaiesti de aceasta manie. Dumnezeu nu aproba asa ceva, si nici noi nu vom fi de acord cu ce s-a intamplat, dupa ce va trece fierbinteala. Aceasta stare sufleteasca e contrara unui spirit de rugaciune, si acest limbaj e contrar limbajului rugaciunii; trebuie sa ne rugam impreuna; hai acum sa nu mai facem nimic care sa impiedice rugaciunea: apa dulce si apa amara nu curg din acelasi izvor", etc. Cateva cuvinte de bun simt, calme si smerite, pot opri potopul si pot reinvia ratiunea orbita de pasiune (Prov. 15:18; Mat. 5:9; Psa. 85:8).
10. Cand ai pacatuit impotriva partenerului tau, marturiseste-i acest lucru si cere-i iertare, apoi uniti-va in rugaciune cerand iertare lui Dumnezeu; acest lucru va actiona in tine ca un preventiv data viitoare. Cu siguranta iti va fi rusine sa faci din nou un lucru pentru care ti-ai cerut iertare inaintea unui om si inaintea lui Dumnezeu (Efes. 4:32; Iacov 5:16).

Principiul VI. Una dintre cele mai importante indatoriri ale sotului fata de sotia sa si ale sotiei fata de sotul ei este sa se ajute unul pe altul cu grija, pricepere si sarguinta in cunoasterea, inchinarea si ascultarea lui Dumnezeu, ca sa poata fi mantuiti si sa creasca in Viata Crestina.

1. Nu putem vorbi de dragoste atunci cand fiecare neglijeaza sufletul celuilalt (2 Cor. 2:4; 2 Cor. 12:15; 1 Tes. 2:8). Credeti ca aveti suflete nemuritoare si veti trai o viata nesfarsita de bucurie sau una de nefericire? Atunci TREBUIE sa stiti ca cea mai mare preocupare a voastra este sa va ingrijiti de acele suflete si de acea viata vesnica. De aceea, daca dragostea ta nu il ajuta pe celalalt in aceasta directie, care este principala voastra preocupare, atunci nu are mare valoare si nu e de mare folos. Orice lucru din aceasta lume isi trage valoarea din masura in care este folositor. O dragoste nefolositoare si neproductiva este o dragoste fara valoare. O dragoste neserioasa, copilaroasa sau animalica iti este de folos doar pentru lucruri neserioase, copilaresti sau animalice. Iti iubesti sotia si totusi o lasi sub puterea lui Satan, fara sa ajuti la salvarea sufletului ei? Ce? O iubesti, dar o lasi totusi sa mearga in iad? Mai bine sa fie condamnata pe veci decat tu sa suferi incercand sa o salvezi? Nu mai spuneti ca le iubiti, daca nu truditi pentru mantuirea lor.
Ce sa mai spunem atunci de cei care nu numai ca refuza sa ajute, dar mai pun si piedici in calea sfintirii si mantuirii celuilalt! (1 Regi 11:4, Fapte 5:2, Iov 2:9) Si totusi (Domnul sa aiba mila de aceasta lume sarmana si nenorocita!) cat de obisnuit este acest lucru printre noi! Daca sotia e ignoranta si lipsita de evlavie, va face tot ce-i va sta in puteri ca sa-si tina si sotul in aceeasi stare ca a ei. Daca Dumnezeu a pus vreo dorinta de sfintire in inima lui, sotia va fi ca apa aruncata peste foc, ca sa-l stinga sau sa-l tina sub control; iar daca sotul nu e la fel de pacatos si nenorocit ca ea, el nu va avea pace din partea ei. Daca Dumnezeu deschide ochii sotiei unui om rau, ii arata nevoia unei vieti sfinte iar ea se hotaraste sa asculte de Domnul si isi mantuieste sufletul, ce dusmanos si tiranic va deveni atunci sotul ei (daca Dumnezeu nu-l opreste); astfel, insusi diavolul, in incercarea lui de a impiedica mantuirea sufletelor, nu va face mai mult decat sotii sau sotiile necredincioase unii impotriva altora.
2. Mai ganditi-va si la faptul ca nu traiti la standardul cerut de menirea casatoriei, daca fiecare din voi nu ajuta sufletul celuilalt (Gen. 2:18; 1 Tess 5:11; Efes. 4:16; Evrei 12:15; 1 Cor. 7:5; Colos. 2:19; Gen. 35:2; Gen. 35:4; Lev. 19:17; Num. 16:27).
3. Mai mult, daca va neglijati sufletele, ce dusmani sunteti unii pentru ceilalti si ce bine va pregatiti pentru regretele vesnice! Cand ar trebui sa va pregatiti pentru intalnirea plina de bucurie din ceruri, voi va adunati provizii de nesfarsita groaza (Num. 16:32).
De aceea, fara sa ezitati o clipa, hotarati-va sa traiti impreuna ca mostenitori ai cerului si fiecare sa ajute sufletul celuilalt. Ca sa va ajut in aceasta sfanta hotarare, va voi oferi urmatoarele indrumari, care, daca le veti practica cu credinciosie, va pot transforma in binecuvantari deosebite unii pentru altii.

Indrumarea I. Inainte sa puteti ajuta la mantuirea sufletului celuilalt, trebuie sa fiti sigur de propria voastra mantuire. Trebuie sa aveti o intelegere adanca si vie a lucrurilor vesnice despre care trebuie sa vorbiti altora. Daca nu va indurati de propriul vostru suflet si sunteti gata sa il vindeti pentru o clipa de lenevie si placere, cu siguranta nu veti avea mila nici de sufletul partenerului vostru (Gen. 2:18; 2 Cor. 13:5; Gal. 6:3; Gen. 25:29; Gen. 25:34).

Indrumarea II. Folositi orice ocazie pe care o asigura apropierea dintre voi ca sa vorbiti cu seriozitate unul cu celalalt despre lucrurile lui Dumnezeu si despre mantuirea voastra (Col. 3:16; Evr. 3:13; Evr. 10:24); nu discutati despre lucrurile acestei lumi mai mult decat e necesar. Iar apoi vorbiti impreuna despre starea si datoria sufletelor voastre fata de Dumnezeu, despre nadejdea cerului si despre cei ce considera aceste subiecte ca cea mai importanta preocupare a lor. Nu vorbiti cu usurinta, ireverentios, nepoliticos sau in contradictoriu, ci cu seriozitate si intelepciune, ca unii care discutati cele mai importante lucruri din intreaga lume (Marcu 8:36).

Indrumarea III. Cand sotul sau sotia vorbeste cu seriozitate despre lucrurile sfinte, celalalt sa aiba grija sa incurajeze, nu sa stinga conversatia (Prov. 27:6; Prov. 15:12; Prov. 15:31; Prov. 15:32).

Indrumarea IV. Fiti cu bagare de seama la inima si la viata celuilalt, evaluand conditia sufletului sau, taria si slabiciunea pacatelor si binecuvantarilor, si esecurile din vietile fiecaruia, astfel incat sa puteti da cel mai potrivit ajutor (Evr. 10:24).

Indrumarea V. Nu va flatati unul pe altul dintr-o dragoste nesabuita (Efes. 4:15; Efes. 4:26-5:9). Nici nu va criticati unul pe altul cu rautate. Faceti orice lucru cu o dragoste adevarata, evlavioasa. Unii sunt atat de orbi la esecurile sotului, sotiei sau copiilor incat nu vad pacatul si stricaciunea din acestia. Se inseala cu privire la sufletele lor vesnice. Este la fel ca in cazul pacatosilor care se iubesc pe sine si isi iubesc propriile suflete, inselandu-se singuri in drum spre osanda vesnica. Aceasta flatare a voastra insasi sau a altora este tocmai siretlicul diavolului pentru a va tine departe de adevarata pocainta si mantuire. Pe de alta parte, unii nu pot vorbi celorlalti despre greselile lor fara amaraciune si dispret, ceea ce ii face pe acestia din urma sa refuze tratamentul care i-ar putea salva. Daca avertismentele pe care le prezentati strainilor in fiecare zi trebuie toate aduse cu dragoste, cu mult mai mult ar trebui sa se intample la fel intre sot si sotie.

Indrumarea VI. Mentineti aprinsa dragostea dintre voi, nu va indepartati unul de altul. Altfel veti dispretui sfaturile si observatiile celuilalt.

Indrumarea VII. Nu va descurajati partenerul in incercarea acestuia de a va invata, refuzand sa primiti si sa invatati din sfaturile lor (Prov. 29.1).

Indrumarea VIII. Ajutati-va unul pe celalalt citind impreuna cartile cele mai convingatoare, sincere si datatoare de viata. Cele mai spirituale. Nu va pierdeti vremea cu carti si cursuri usoare, slabe, de suprafata. Imprieteniti-va cu cele mai sfinte persoane. Nu ca sa va neglijati datoriile unul fata de celalalt, ci ca tot ajutorul primit sa poata fi cat mai eficient (Efes. 4:11-16).

Indrumarea IX. Nu tainuiti starea sufletelor voastre, nici nu va ascundeti greselile unul fata de altul. Sunteti un singur trup si ar trebui sa aveti o singura inima. E periculos ca un om sa fie in necunostinta cu privire la propriul sau suflet, si e foarte dureros pentru un sot sau o sotie sa fie in necunostinta cu privire la domeniile in care l-ar putea ajuta pe celalalt (Iacov 5:16; Efes. 5:27-32).

Indrumarea X. Evitati pe cat posibil punctele de vedere diferite cu privire la religie.

Indrumarea XI. Daca intre voi apar intelegeri diferite a problemelor religioase, asigurati-va ca le rezolvati in sfintenie, smerenie, dragoste si pace, nu prin firea pamanteasca, mandrie, lipsa de dragoste sau dispute.

Indrumarea XII. Nu tolerati orbeste greselile celuilalt, dar nici nu fiti prea critic cu privire la starea lui, permitand astfel lui Satan sa indeparteze dragostea dintre voi.

Indrumarea XIII. Daca esti casatorit cu o persoana necredincioasa, pastreaza totusi intreaga dragoste cu care esti dator, de dragul relatiei (1 Cor. 7:13-14).

Indrumarea XIV. Inaltati impreuna rugaciuni dese si arzatoare. Rugaciunea determina mintea sa fie serioasa si aduce inima in prezenta maretiei lui Dumnezeu. Rugati-va unul pentru altul si in secret, ca Dumnezeu sa poata face in inimile fiecaruia acea lucrare pe care o doriti.

Indrumarea XV. In ultimul rand, ajutati-va unul pe altul traind o viata exemplara. Fiti voi insiva persoana care doriti sa devina sotul sau sotia voastra. Remarcati-va prin blandete, smerenie, mila, fapte bune, harnicie, altruism si rabdare (1 Petru 3:1; Ioan 13:15; 1 Tim. 4:12; 1 Cor. 11:1; 1 Tes. 1:6; 2 Tes. 3:7-9; Tit 2:6; Iacov 3:17; 2 Petru 1:5-8).

Principiul VII. O alta importanta datorie in casatorie este sa va ajutati unii pe altii in sanatatea si confortul trupesc. Nu ca sa va rasfatati unul pe altul, sau sa incurajati viciul mandriei, al trandaviei, lacomiei sau al placerilor senzuale; ci ca sa sporiti sanatatea si vigoarea trupului, facandu-l potrivit ca sa slujeasca sufletului si lui Dumnezeu.
1. In vreme de sanatate, trebuie sa aveti grija sa va serviti unul pe altul cu (nu atat de placuta) hrana sanatoasa, si sa va paziti unul pe altul de orice va poate dauna sanatatii; avertizati-va unul pe altul cu privire la pericolul lacomiei si al leneviei, cei doi mari criminali ai omenirii (1 Cor. 6:19; Deut. 21:20; Prov. 23:21; Prov. 19:15; Prov. 6:9; Prov. 10:4; 2 Tes. 3:10; Prov. 19:24; Prov. 20:13; Prov. 23:21; Prov. 24:33; Isaia 56:10; 1 Tim. 5:13).
2. De asemenea, in vreme de boala, trebuie sa va ingrijiti unul pe altul; nu precupetiti bani sau eforturi, prin care sanatatea celuilalt ar putea fi restabilita, sau sufletele voastre ar putea fi intarite, sau mangaierea voastra ar putea creste (Efes. 5:29, Iov 19:17).

Principiul VIII. O alta datorie a sotilor si sotiilor este sa se ajute unul pe celalalt in domeniul afacerilor si al proprietatilor acestei lumi. Nu cu scopuri lumesti, nici cu o minte lumeasca, ci in ascultare de Dumnezeu, care vrea sa ne rugam, dar si sa muncim, pentru painea cea de toate zilele. El a hotarat sa o obtinem prin sudoarea fruntii, sa lucram sase zile si sa facem in ele tot ce trebuie facut, iar cel ce nu lucreaza nici sa nu manance (Prov. 31; Tit 2:5; 1 Tim. 5:14; 1 Tim. 5:8; Exod 20:9,11; Gen. 3:19; 1 Tes. 3:10-12).

Principul IX. De asemenea, trebuie sa avem grija sa pazim onoarea celuilalt. Nu trebuie sa ii trambitati esecurile, ci acoperiti-le. Reputatia lui trebuie sa va fie la fel de draga ca a voastra. E o practica pacatoasa si neloiala a multora, atat soti cat si sotii, care discuta cu prietenii greselile celuilalt, in loc sa le acopere cu delicatete, asa cum s-ar cuveni. Multe persoane certarete vor exagera toate greselile partenerului lor pe la spatele lui (Iacov 4:11; Prov. 17:9; 1 Petru 4:8).

Principiul X. Sunteti dator in casnicia voastra sa colaborati unul cu celalalt in educarea copiilor vostri (Gen. 18:19; Gen. 35:2; Iosua 24:14; 1 Tim. 5:14; Prov. 31:1).

Principiul XI. Sunteti dator in casnicia voastra sa colaborati impreuna in lucrarile de caritate (Evr. 13:2; Gen. 18:6; Rom. 12:13; 2 Cor. 9:6; Luca 16:9; 1 Tim. 3:2; 1 Tim. 5:10; Prov. 11:20; Prov. 11:28; Neemia 8:1; Prov. 19:17; Iov 29:13; Ioan 31:20; Fapte 20:35).

Principiul XII. In ultimul rand, este o mare datorie a sotilor si sotiilor aceea sa se ajute si sa se mangaie unii pe altii pregatindu-se pentru o moarte fericita si in siguranta (Deut. 32:29; Ps. 39:4; Ps. 90:12; Rom. 14:8; Evrei 13:14; 1 Petru 1:17; Ps. 3:5; Ps. 37:37; Ps. 49:15; Ps. 73:24; Ps. 116:15; Prov. 14:32; Ecles. 7:1; Luca 16:22; Luca 23:43; 1 Cor. 15:51-57; 2 Cor. 5:1; 2 Cor. 5:4; 2 Cor. 5:8; Filip. 1:20-23; 1 Tes. 5:9; 2 Petru 1:11; 2 Petru 1:14; Apoc. 14:13; Ps. 23:4)
1. In vreme de sanatate, trebuie sa va amintiti unul altuia adesea si cu seriozitate de momentul in care moartea va va desparti; traiti impreuna fiecare zi ca unii care asteapta totusi ora despartirii. Dojeniti-va unul pe altul pentru orice lucru care ar putea fi o amintire neplacuta in clipa mortii. Daca observati ca partenerul vostru priveste lucrurile ceresti cu indiferenta sau neglijenta, sau daca traieste pentru lucruri lipsite de valoare, lumesti, sau daca trandaveste, ca si cum ar fi uitat ca in curand va muri, indemnati-va unii pe altii sa faceti orice lucru fara intarziere, asa cum cere apropierea acelei zile.
2. Iar atunci cand moartea e la usa, o, cata nevoie are atunci de un belsug de blandete, seriozitate, pricepere si rabdare, persoana care trebuie sa-si indeplineasca ultima datorie fata de sufletul unui prieten atat de apropiat! Cata nevoie este atunci de ajutorul tau cel mai intelept, credincios si rabdator! Cei ce sunt complet nepregatiti ei insisi sa moara, nu pot face mare lucru ca sa pregateasca sau sa ajute pe altcineva. Dar cei ce traiesc impreuna ca mostenitori ai cerului, si pasesc pe pamant ca niste calatori spre tara promisa, isi pot ajuta si incuraja sufletul unul altuia, si se pot desparti bucurosi in fata mortii, asteptand sa se intalneasca in curand in viata vesnica.

Pacatul din mine

2008-08-05T12:40:00.000-07:00

Oare e neputinta? Oare e vorba despre neputinta? Iarasi am raspuns agresiv si am trantit usa la masina. Oboseala si dezamagirile se aduna in sufletul meu neincrezator si adesea izbucneste la cea mai mica bataie pe umar. Lupt cu fiinta mea de multa vreme, vreau sa pot sa o stapanesc, sa o controlez....dar cred ca greseala este ca nu las lui Isus sa faca asta. Iarasi vreau eu sa fiu stapana pe mine si desi stiu ca nu pot...o fac, incapatanarea si cred ca si uitarea starii de ieri, dar poate chiar si ignoranta faptelor de azi...ma coplesesc adesea si imi scot la iveala firea pacatoasa din mine. Si, Doamne, daca ai sti ce ma urasc in momentele astea? Urasc la mine neputinta de a iubi pana la capat neconditionat si indiferent de loviturile primite, urasc neputinta de a reconstrui incredere, urasc gandurile obsesive care imi distrug bucuriile marunte. Insa mereu spun ca "Te iubesc, Isuse!". Dar cum oare? Tare mi-e teama sa nu fie o inchipuire a mintii mele si sa ma trezesc intr-o zi ca sunt singura, de fapt, si ca "te iubesc, Isuse" sa nu fi devenit un sablon facand parte din rutina zilnica. Si, de fapt sa constat ca n-au fost decat vorbe, si ca sufletul meu e gol si pustiit. Te rog, sa nu ma parasesti, Isuse, caci fara de Tine nu o sa stiu niciodata daca iubesc cu adevarat, nu o sa aflu niciodata ce e dragostea. Si da-mi putere sa dau si celor din jur din ea.

Geneza 2:18

2008-08-01T09:24:00.000-07:00

"Nu este bine ca omul sa fie singur, am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el"

Nu ne trebuie prea mult timp ca sa descoperim ca fiinta cu care ne-am casatorit nu este perfectiunea intruchipata. Sa ne inarmam cu rabdare si sa investim in relatie. Iata niste ganduri ale unui barbat despre sotia ideala, ganduri care sunt valabile in ambele sensuri (adica si ale unei femei despre sotul ideal):

1. Cand ajung acasa imi place sa gasesc un loc linistit in care sa-mi revin dupa o zi nu prea stralucita, sa nu ma pocneasca durerea de cap.

2. Imi place tare mult cand draga mea se apropie de mine. Atingerea ei e leac miraculos pentru mine. Mi-ar placea sa fie mai rabdatoare in societate, sa nu vorbeasca in locul meu, sa nu ma denigreze si sa nu ma inalte.

3. Cand trecem prin vremuri grele nu ma face sa ma simt ca un ratat. Asta e foarte important pentru mine.

4. Trateaza-ma ca pe un adult, ca pe un prieten pe care vrei sa-l cunosti mai bine, acesta e genul de respect pe care il doresc cu bataie lunga.

5. Pentru mine a fi cu familia inseamna si o cina simpla cu sotia si copiii, indiferent ce mancam; poate sa fie paine cu margarina, important este ca suntem impreuna, ne simtim bine si putem comunica.

6. Ea tine cont de nevoile mele masculine. Nu ma deranjeaza o amanare, important e sa ma simt dorit.

7. Nu ma bate la cap cu maruntisuri pe care le poate face singura, doar pentru ca e o treaba de barbat.

8. Nu ma obliga, nu incearca sa ma oblige sa fac lucruri spirituale in public impotriva dorintei mele, sa tin o prelegere sau o predica; m-as simti jenat si ea ar intelege asta. In plus asta ma ajuta sa cresc in credinta.

9. Are aceleasi obiective ca si mine si discutam despre ele in mod constant; ele sunt pe primul loc pe lista ei de rugaciune. Ma ajuta sa vad lucrurile pe care le face Dumnezeu pentru implinirea telurilor noastre.

"Fiii sunt o mostenire de la Domnul" Psalm 127:3

2008-07-31T15:29:00.000-07:00

Ascultam o predica despre copii si mi s-a parut atat de frumoasa ca am decis s-o impart aici. Iata niste sfaturi care ar trebui sa ne urmareasca mereu in cresterea copiilor nostri:

1. Ce este in mintea copilului: "Nu va asteptati la perfectiune cand fac ceva (de exemplu patul) si mergeti mai incet ca eu am pasul mic!".

2. Ganditi-va ca ochii lui nu au vazut lumea cum am vazut-o noi, sa-l lasam sa exploreze.

3. Faceti-va timp pentru el; treburile casei sunt aceleasi tot timpul - el e copil doar o data.

4. Incurajati-l si ajutati-l; sa-l lasam sa ia decizii si sa-i permitem sa greseasca ca sa invete.

5. Faceti disciplina cu dragoste si nu cu batul.

6. Sa nu-i facem servicii in mod repetat ca sa nu-l subestimam.

7. Sa nu va fie teama sa-l lasati singur; e nevoie sa fie singur cateodata si avem si noi nevoie sa fim singuri.

8. Duceti-l la casa lui Dumnezeu caci va avea nevoie de El in orice moment al vietii.

Binecuvantarea de prieteni

2008-07-28T16:35:00.000-07:00

Nu reusesc sa ma vad cu cea mai buna pritena a mea; si nici n-am mai vorbit cu ea la telefon de cateva luni bune. Dar Dumnezeu mi-o trimite cand crede El de cuviinta. Am avut moment grele in care tare mi-as fi dorit sa vorbesc cu ea si sa-mi dea un sfat asa cum imi da intotdeauna...dar nu am luat legatura atunci, insa dupa ce a trecut furtuna m-a sunat si iata ca sfaturile care mi le-a dat mi-au uns sufletul. Si cred ca Dumnezeu nu ne trimite de stire in mijlocul furtunii ca nu cumva sa nu fim in stare sa nu vedem si sa nu intelegem mesajul Lui; ne ajuta sa trecem furtuna cum numai El stie si apoi ne da de stire. O Doamne, Minunat esti Tu, si Calea Ta e Sfanta! Sa-L laudam pe Domnul!

Pentru a nu stiu cata oara

2008-04-15T16:25:00.000-07:00

M-am rugat Domnului cu grija si El mi-a ascultat rugaciunea iarasi. Pentru a nu stiu cata oara.
Ma simt ocrotita pentru a nu stiu cata oara.
Ma simt iubita.
Ma simt mangaiata.
Ma simt iertata.
Ma simt ajutata pentru a nu stiu cata oara.
Ma simt desfatata.
Ma simt consolata.
Ma simt incurajata.
Ma simt alintata.
Ma simt linistita.
Ma simt usurata.
Pentru a nu stiu cata oara.

"dar cea mai mare dintre ele este Dragostea"

2008-04-14T14:19:00.001-07:00

Veneam dimineata spre servici si ca in fiecare dimineata ascultam o predica la radio. Era despre dragoste. A fost asa de frumoasa si asa de rascolitoare caci ma gandesc intr-una la subiectul acesta. Domnul Isus ne-a dat porunca sa ne iubim unii pe altii asa cum ne-a iubit El si prin asta asa va cunoaste lumea ca suntem ai Lui. Mie personal mi se intampla de multe ori sa ma rog pentru dragostea celor din jur, sa iubeasca si sa fie iubiti dar uit adesea sa ma rog pentru dragostea mea; sa ma rog sa am dragoste din abundenta, sa am dragoste pentru toate fiintele care imi apar in cale intr-un fel sau altul. Uit adesea cata nevoie am sa arat dragoste in jur, si uit adesea sa o cer. Ar trebui sa fie prima cerinta pe lista mea de rugaciune; caci cum altfel sa afle cei din jur cine e Isus daca nu prin dragostea fata de ei.
Cineva mi-a spus o data ca "cum sa iubesti in lumea asta, cand fiecare cauta interesul lui si te ia de fraier dac esti bun si umbli in dragoste". Si, va marturisesc, ca are mare dreptate, e greu, nu a zis nimeni ca e usor si tot Biblia ne spune ca "din cauza inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci". Dar sa nu ne lasam coplesiti de sentimentele si emotiile noastre ci sa judecam cu mintea de data asta, nu cu sufletul si sa urmarim porunca lui Isus. Si apoi, ce lucru am cerut eu de la Dumnezeu pe care sa nu-l primesc! Sunt convinsa ca asta e un lucru dupa voia Lui, si stiu ca daca il cer il primesc negresit. Da-mi Doamne dragoste din belsug sa pot acoperi toata lumea cu ea! sa pot ierta, sa ma pot bucura si (cel mai de pret lucru) sa fiu mai aproape de Tine! Inca un pas mai aproape de Tine, acuma!

"Eu cand ma tem, ma incred in Tine"

2008-04-07T11:03:00.000-07:00

Cat de puternice sunt cuvintele acestea! Ma apuca cateodata teama in miez de noapte si ma trezesc brusc repetandu-mi versetul acesta. Si nu numai in miez de noapte dar intotdeauna cand ma apuca teama. Caci nimeni pe lumea asta nu ar putea sa imi aline teama chirchita din mine, si sa-mi mangaie sufletul incretit si privirea speriata. O, Doamne, e lumina Ta care ma atinge si cuvantaul tau care ma sfatuieste; si e credinta ta care imi da putere si dragostea care ma lasa sa ma afund cu ochii inchisi in voia Ta. Cata usurare pe mine ca chiar de sunt singura adesea in lumea asta, eu nu sunt deloc singura, caci stiu ca Tu esti acolo si ma incred in Tine sa ma tii aproape!

Despre dezamagiri si neincredere

2008-03-17T09:43:00.000-07:00

O dezamagire atrage negresit si o gramada de neincredere. Suntem dezamagiti de multe ori in viata, dupa cum dezamagim si noi la randul nostru - ca vrem sau nu; este reactia trupului si mintii noastre neputincioase si contaminate de lumea in care traim. Cand dezamagim ne pare rau adesea, sau teoretic ar trebui sa ne para. Eu, de exemplu, imi cer iertare de cele mai multe ori si daca sunt iertata parca mi s-a luat o piatra grea de pe inima. Si imi promit sa nu mai fac data viitoare sau chiar niciodata. Dar, evident, se mai intampla si data viitoare; si intr-adevar nu fac aceeasi greseala ca data trecuta pentru ca am vegheat asupra ei sa nu se mai intample. Asa ca fac o greseala noua, si iarasi imi cer iertare si iarasi fac alta greseala si tot asa. Se aduna multe dar eu ma simt usurata din cauza ca am fost iertata. Insa nu ma gandesc niciodata cat de dureros e pentru persoana respectiva si cata neincredere las in urma mea.

Cand suntem dezamagiti, starea noastra este mult mai grava si dintr-o data (depinde de gravitatea situatiei aici adr si de perceptiile noastre) ni se pare ca toata lumea e impotriva noastra. Ni se pare greu sa iertam plecand de la premiza ca chiar daca si noi gresim, gresalele noastre nu sunt asa de grave. Dar chiar daca greselile pe care le facem noi sunt de alta natura nu inseamna ca nu sunt la fel de grave sau chiar mai grave. Numai cel ranit poate determina asta. Si sa ma intorc la dezamagirile pe care le primim caci numai prin ele putem intelege gravitatea si structura dezamagirilor pe care le creem. Primul sentiment care incepe sa se clatine ste increderea. Dintr-o data ni se pare ca nu mai putem avea incredere in persoana respectiva. Adesea suntem capabili sa iertam usor prima greseala dar la a doua sigur avem probleme caci, negresit, caram si cunostintele primei greseli cu noi. Iar o noua dezamagire care apare peste o incredere ranita nu poate decat sa raneasca si mai tare increderea putina pe care o aveam pana la un moment dat cand ni se pare ca - gata, nu mai putem avea incredere in persoana respectiva. Apoi incepem sa evitam persoana respectiva, dragostea se clatina si ea si apoi toate sentimentele noastre de blandete si bunatate se transforma in sentimente de razbunare. Ce ar putea sa ne inotoarca inapoi la starea noastra dinainte? Mi-aduc aminte mereu de cuvintele bunicii pe care mi le spunea cand eram mica. Cand faceam o boacana, bunica spunea ca daca eu recunosc boacana si imi cer iertare, totul se uita si o sa fie la fel ca inainte, ca si cum nu s-ar fi intamplat.
Si asa era, nu mai era nimeni suparat pe mine. Oare nu asta ne invata si Domnul Isus? Oare nu asa a facut si El cu noi? Sa ierti si sa uiti. Mi-a luat multa vreme sa inteleg ca iertarea inseamna si uitare numai ca mie mi-ar trebui si nenumarate lobotomii caci e greu sa uit iertand.

In fiecare zi vreau sa fiu ca Isus si in fiecare zi, cu fiecare pas mi se pare mai dificil. Caci nu pot sa suport usor anumite dezamagiri si nici nu stiu cum sa reactionez. De cele mai multe ori ma arunc cu capul inainte si caut sa raspund prin mecanisme de aparare in loc sa incerc sa aflu de ce s-a inamplat ceea ce s-a intamplat. Imi vine sa fug si sa ma ascund de lumea din jur adesea. Alte dati imi vine sa lovesc inapoi. Si de foarte putine dati (din pacate) ma ascund in camera mea, bufnesc in plans si apoi ma rog Tatalui sa-mi spuna ce sa fac. Daca as face asa intodeauna, n-as avea nici o problema, toate lucrurile ar merge mult mai simplu in viata si n-as avea asa de multa neincredere ranita si dragoste imputinata.

Insa e greu caci chiar si cuvantul spune la un moment dat caci "Şi din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci". O, Doamne ajuta sa nu mi se intample mie. Oare cum as putea sa am putere sa trec peste dezamagiri si si sa merg mai departe neclintita. Doar avandu-l pe Isus, stiu asta. Si adesea primim explicatii de genul asta, dar CUM sa continui nu stiu si calea e grea. Si crucea si mai grea.

Dar daca noi ravnim asa de tare dupa iertarea greselilor noastre, hai sa incepem de aici, sa iertam si noi; apoi sa nu ne mai concentram pe greseli, sa ne concentram pe cele bune, caci si ele se intampla o data cu cele rele. Mai bine ne ferim de oamenii respectivi decat sa ranim. Sau, cum vazusem intr-un desen animat de curand " Daca nu poti spune ceva frumos, mai bine nu spune nimic". Iar cu dezamagirile care ne incoltesc zilnic sa ne cufundam in odaita noastra fara sa ne stie nimeni si sa-i spunem despre ele Tatalui. Caci daca tu i le dai Lui si iti vezi de treaba ta in continuare, toate o sa raneasca mai putin. Caci n-a zis nimeni ca e usor sa traiesti in pace si sa-i faci pe plac lui Isus - mai ales in vremurile astea in care lumea isi traieste parca ultimele ceasuri. Dar numai daca ii dai Lui poverile tale oricat de mari sau mici - numai asa vei reusi. Sa ne tii Doamne strans langa Tine!

Frica

2008-03-03T16:28:00.001-08:00

Ce este frica in adevar? Frica de Dumnezeu, frica de parinti, frica de la servici, frica de ce-o sa zica lumea daca..., frica de boli, frica de razboi, frica de hoti, frica de cei rai, frica de moarte, frica de nestapanit, frica de lucruri imaginate, frica de cosmaruri, frica de accidente, frica de griji, etc. Lista poate continua la nesfarsit. Fiecare om e stapanit de frica la un moment dat in viata sau multi dintre noi le avem toata viata.

Mi-aduc aminte negresit de ce imi spune Domnul "Nu-ti fie teama de nimic caci eu sunt cu tine" si multe alte incurajari de genul asta - e plina Biblia de ele dupa cum e plina inima lui Dumnezeu de atata dragoste pentru noi. Dar de fiecare data cand ma stapaneste o frica, desi stiu ca El e cu mine, in acelasi timp ma gandesc ca daca asta e voia Lui, iar eu la asta nu ma pot opune orice asa face. Ce-as putea sa fac in asemenea circumstante? Sa ma rog, stiu, si sa am incredere in El. Dar mintea mea slaba si neputincioasa imi spune adesea ca tare asa vrea sa nu se intample cutare lucru de care mi-e frica. Dar ce fac daca este voia Lui? Si frica mi se face si mai mare, ma chinuie, ma roade, imi dovedeste cat sunt de neputincioasa. Caci nu-mi apartine nimic din viata asta, nici macar eu insami nu-mi apartin, sunt creatia Lui si numai El decide incotro se intampla lucrurile in viata mea. Evident, avem liberatatea de a alege, caci nu este nici unul dintre noi ca un robotel ghidat de cineva de acolo de sus. Toti alegem - bine sau rau, frumos sau urat. Insa cand il ai pe El langa tine, alegerea e mult mai usor de facut si cu mai putina frica.

Dar sa ma intorc la frica cea de toate zilele. Cum as putea sa le spun eu inimii si mintii mele ca indiferent de decizia Tatalui nu are de ce sa-mi fie frica. E greu, caci fiinta mea umana plina de indoieli, intrebari, chinuri, neputinta si incapatanare se pierde de multe ori in frica si in intrebari de genul "dar daca". Eu am incredere in Tatal meu (si aici as putea sa povestesc toata viata de minunile pe care le face in viata mea) dar in acelasi timp am frica de puterea lui de a decide asupra mea si a vietii mele, frica de voia Lui.

Intrebare: voi credeti ca credinta poate schimba voia lui Dumnezeu?

Da-mi Doamne, un suflet credincios si fara frica!

Iertare cu suflet

2008-02-26T11:14:00.000-08:00

Toata lumea spune ca trebuie sa iertam. Si Isus ne spune la fel. Eu incerc sa iert de ani de zile pe cineva si chiar daca relatia s-a restabilit, n-as putea spune ca am iertat din suflet. Caci inca imi tresare inima la auzul numelui respectiv iar relatia pe care o avem o simt falsa si de complezenta. Nu pot sa cred, in adancul sufletului meu, ca ea (persoana respectiva) e sincera si am din cand in cand senzatia ca o data o sa rabufnesca cu putere. E ca si cum stau la umbra nucului cu frica ca o data o sa-mi cada o nuca in cap. Imi doresc tare sa pot sa iert si sa uit ca Tatal nostru din ceruri. Dar ceva lipseste in toata povestea asta. Poate ca nu am suficienta dragoste sau deloc, poate ca sunt in continuare mult prea mandra si astept sa recunoasca si ea ca a gresit, poate sunt pur si simplu mult prea adancita in problema de a ierta si in loc sa fac din iertare un indemn al inimii am facut o obsesie. Cine stie care e cauza, poate ca toate astea sunt de vina sau e altceva. Dar, Doamne cat de mult as vrea sa am putere sa iert din suflet! Eu cred ca printre cei care spun ca au iertat sunt si multi oameni care nu sunt sinceri; prea spun cu usurinta, fara nici un chin, fara nici cel mai mic efort. Nu cred ca e usor sa te uiti la persoana respectiva si sa nu-i pui deja eticheta de persoana "de neiertat" sau "care-ti vrea raul" sau etc. Eu duc o lupta crancena cu fiinta mea, caci tare as vrea sa pot sa spun, simt si sa cred ca am iertat. Tare as vrea sa o fac. Oare cum altii pot si eu nu? Ce-mi lipseste? Ce nu fac bine? Arata-mi, Doamne calea!

Binecuvantare

2008-02-25T13:20:00.000-08:00

Cateodata mi se face pielea ca de gaina caci ma rog Tatalui si in cateva ore rugaciunea mi-e ascultata. Mi se face si frica chiar. Se intampla minuni asa de multe in viata mea - lucruri marunte de zi cu zi, as spune dar am inceput sa ma las putin in voia lui Dumnezeu caci deja am acumulat nespus de multa experienta (ca sa zic asa) relativ la asta. Am inceput sa stiu ca lucrurile se vor rezolva la un moment dat intr-un fel sau altul, nici nu stiu, si nici macar nu vad solutia de cele mai multe ori. Dar...BUM...dintr-o data totul se rezolva. Eu stiu ca e El care vegheaza si marturisesc ca mi se face si frica cu cata precizie le face pe toate. Consoarta sa supara pe mine adesea ca par prea neimplicata, nu ma stresez. Dar la ce bun cand eu il am pe Domnul? O Doamne, da-mi credinta, credinta, credinta! Am enorm de multa nevoie de ea!

Mai aproape de Isus

2008-02-22T09:19:00.000-08:00

Tare imi doresc sa fiu din ce in ce mai aproape de Isus asa ca m-am decis sa scriu aici in speranta ca vor mai fi si altii care isi doresc acelasi lucru si am putea sa ne incurajam unii pe altii. Vreau sa vorbesc despre gandurile si fricile care apar, despre nedumeriri si intrebari, despre bucurii si binecuvantari, si despre multe altele din viata de zi cu zi si scoase din mintea mea plina de intrebari si nedumeriri.