Iertare cu suflet

Toata lumea spune ca trebuie sa iertam. Si Isus ne spune la fel. Eu incerc sa iert de ani de zile pe cineva si chiar daca relatia s-a restabilit, n-as putea spune ca am iertat din suflet. Caci inca imi tresare inima la auzul numelui respectiv iar relatia pe care o avem o simt falsa si de complezenta. Nu pot sa cred, in adancul sufletului meu, ca ea (persoana respectiva) e sincera si am din cand in cand senzatia ca o data o sa rabufnesca cu putere. E ca si cum stau la umbra nucului cu frica ca o data o sa-mi cada o nuca in cap. Imi doresc tare sa pot sa iert si sa uit ca Tatal nostru din ceruri. Dar ceva lipseste in toata povestea asta. Poate ca nu am suficienta dragoste sau deloc, poate ca sunt in continuare mult prea mandra si astept sa recunoasca si ea ca a gresit, poate sunt pur si simplu mult prea adancita in problema de a ierta si in loc sa fac din iertare un indemn al inimii am facut o obsesie. Cine stie care e cauza, poate ca toate astea sunt de vina sau e altceva. Dar, Doamne cat de mult as vrea sa am putere sa iert din suflet! Eu cred ca printre cei care spun ca au iertat sunt si multi oameni care nu sunt sinceri; prea spun cu usurinta, fara nici un chin, fara nici cel mai mic efort. Nu cred ca e usor sa te uiti la persoana respectiva si sa nu-i pui deja eticheta de persoana "de neiertat" sau "care-ti vrea raul" sau etc. Eu duc o lupta crancena cu fiinta mea, caci tare as vrea sa pot sa spun, simt si sa cred ca am iertat. Tare as vrea sa o fac. Oare cum altii pot si eu nu? Ce-mi lipseste? Ce nu fac bine? Arata-mi, Doamne calea!

Binecuvantare

Cateodata mi se face pielea ca de gaina caci ma rog Tatalui si in cateva ore rugaciunea mi-e ascultata. Mi se face si frica chiar. Se intampla minuni asa de multe in viata mea - lucruri marunte de zi cu zi, as spune dar am inceput sa ma las putin in voia lui Dumnezeu caci deja am acumulat nespus de multa experienta (ca sa zic asa) relativ la asta. Am inceput sa stiu ca lucrurile se vor rezolva la un moment dat intr-un fel sau altul, nici nu stiu, si nici macar nu vad solutia de cele mai multe ori. Dar...BUM...dintr-o data totul se rezolva. Eu stiu ca e El care vegheaza si marturisesc ca mi se face si frica cu cata precizie le face pe toate. Consoarta sa supara pe mine adesea ca par prea neimplicata, nu ma stresez. Dar la ce bun cand eu il am pe Domnul? O Doamne, da-mi credinta, credinta, credinta! Am enorm de multa nevoie de ea!

Mai aproape de Isus

Tare imi doresc sa fiu din ce in ce mai aproape de Isus asa ca m-am decis sa scriu aici in speranta ca vor mai fi si altii care isi doresc acelasi lucru si am putea sa ne incurajam unii pe altii. Vreau sa vorbesc despre gandurile si fricile care apar, despre nedumeriri si intrebari, despre bucurii si binecuvantari, si despre multe altele din viata de zi cu zi si scoase din mintea mea plina de intrebari si nedumeriri.