Umple-mi Doamne Sufletul de Tine!

Ma trezesc adesea ca nu sunt vesela. Pentru mine veselia e semn ca ma tin strans langa Domnul. Cand nu sunt vesela, e ca si cum am alunecat de pe drum, ca si cum m-am abatut de pe calea mea. Si cred ca e normal si mai cred ca se intampla oricui, caci viata te fura si lumea asta cu problemele ei, cu ranile si cu plangerile ei - e imposibil aproape sa nu te fure. Dar daca ma tin strans langa Domnul, nu-mi lipseste nimic - si sunt vesela tot timpul; am o veselie pe care cateodata oamenii nu o inteleg. Si atunci veselia mea creste caci imi dau seama si mai bine ca sunt cu El.

Dar cum spuneam, cateodata, veselia dispare si oare ca sa fac? Evident, trebuie sa schimb directia si sa revin pe calea mea. E frustrant sa realizezi ca te-ai mai abatut - si mai ales din cauiza ca e fiarte usor sa te abati dar cere multa munca sa te intorci. Rugaciune, rugaciune si iarasi rugaciune. Eu numai asa simt ca ma apropii de El. Si apoi sa nu uit ca El este cu mine asa cum a promis si atunci incep sa fac lucrurile ca si cum le-as face cu El si pentru El, chiar daca e vorba de gatit si de facut curat in casa. Mai nou am inceput sa mai citesc si sa recitesc prin bloguri crestine.

Cantecul care l-am inclus mai jos, imi da multa putere si curaj. Mi se pare minunat si chiar a avut un impact puternic pentru mine. Era cantecul preferat al pastorului nostru si aproape la orice intalnire il canta la sfarsit; insa desi mi-au placut versurile si melodia, abia mai tarziu (dupa ce el plecase la alta biserica) am inteles de ce ii placea asa de tare - este un cantec care ar putea fi cantat in fiecare dimineata o data cu rugaciunea!