Slujirea adevarata

Adevarata slujire vine din dragostea adevarata, care nu striga in gura mare orice facere de bine, care nu face lucruri de ochii lumii, care nu asteapta nici un fel de recompensa (monetara sau emotionala), si lista poate continua. Aud in jurul meu din ce in ce mai des “daca nu primesc, nu dau” caci cica ar fi o lege a firii prin care orice lucru facut necesita recompensa. Recunosc, e greu si frustrant sa oferi, sau sa slujesti cuiva si sa nu primesti nici macar un multumesc sau astepti ca data viitoare sa faca acelasi lucru ca fiind randul lui si nu se intampla. Stiu ca adesea dupa ce faci ceva vrei macar sa stii ca persoana respectiva a vazut insa de cele mai multe ori nu se intampla. Insa cand slujesti cu adevarat, iubesti cu adevarat si cand iubesti cu adevarat – slujesti cu adevarat, adica nu astepti absolut nimic in schimb ci o faci din dragoste pentru persoana respectiva. Cand slujim cuiva de fapt ii slujim lui Dumnezeu caci cum spune si Cuvantul “Orice faceti sa faceti ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”; asadar intotdeauna, in toate lucrurile pe care le facem sa-l aven pe Isus in minte, ca si cum am face pentru El.

Exemplul slujirii adevarate cred ca sta in cel pe care l-a dat Isus la cina cea de taina cand a spalat ucenicii pe picioare. Intr-o atmosfera in care ucenicii se intrebau si erau preocupati de cine va fi cel mai mare in ceruri, El, Isus a luat in tacere apa si stergarul si s-a apucat sa-i spele pe picioare in liniste. El, Isus nu s-a gandit nici o clipa si nici nu a intrebat “in seara asta a cui este randul sa spele pe picioare?” sau “cine vrea sa spele picioarele?” sau nici macar n-a stat pe ganduri si n-a spus”daca nu se ofera nimeni sa spele picioarele in seara asta, atunci o fac eu”. Nu. El s-a asezat in genunchi in tacere, El, Imparatul lumii, si a inceput sa spele ucenicii pe picioare. Iar ei inca mai discutau intre ei cine o sa fie primul in ceruri. Raspunsul lui Isus a fost ca “cel din urma va fi cel dintai si cel dintai va fi cel din urma”.

Asadar cand slujim cuiva sa o facem ca pentru Domnul, cu toata inima, cu toata smerenia si mai ales cu toata dragostea. Sa nu asteptam nimic in schimb, nici un fel de recompensa, nici un fel de “bravo!”; sa nu strigam in gura mare facerea nostra de bine, caci Domnul nostru vede in ascuns. Inca un lucru foarte important este sa slujim tututor la fel, sa nu facem diferenta intre cel care este crestin si cel care nu este, intre cel bogat si cel sarac; sa slujim sefilor la servici chiar si atunci cand nu sunt de fata. Slujirea adevarata nu asteapta sa fie rugata sau intrebata, face toate lucrurile de la sine, asa cum Isus s-a dat pe sine pentru noi; nimeni nu L-a rugat – a facut-o pur si simplu din dragoste. Dragostea adevarata.

Dimineata cand ma rog intotdeauna imi inchei rugaciunea cu “Calauzeste-mi Doamne Isuse pasii in ziua de azi ca tot ce fac sa te faca pe Tine si pe Tatal sa va placa sa priviti spre mine!”

Ghinionul omului sau puterea lui Dumnezeu?

Toate lucrurile sunt in mana lui Dumnezeu, si moartea si viata. Cred ca pe multi dintre noi ne-a tulburat tragedia cu AF 447 si acuma o noua stire spune ca un cuplu mai in varsta care a pierdut avionul a avut un accident tragic undeva pe un drum in Austria. Ea a murit iar el este grav ranit. Pe mine personal m-a cutremurat stirea asta si inca o data spun ca mare este Dumnezeu si chiar ca neintelese sunt caile Lui. Am inceput sa ma gandesc cine stie de cate ori sunt eu ferita din calea mortii si nu este asa de evident ca in cazul respectiv. Stiu ca El ma pazeste si stiu ca fiecare clipa de viata se datoreaza Lui si a Lui sa fie Gloria in veci! M-am gandit ca poate Dumnezeu n-a dorit ca acel cuplu sa plece impreuna, poate ca pentru el are alt plan sau poate ca le-a amanat plecarea pentru ca mai avea ceva de facut aici pe pamant…nu stiu, El stie si nu vreau sa-L chestionez insa pentru mine e o mare lectie. Lumea vorbeste de noroc sau coincidente insa toate sunt in mainile Lui si ma bucur ca e asa pentru ca eu nu stiu cum as putea trai bazandu-ma pe noroc sau pe circumstante; daca El nu este in controlul vietii mele n-as respira in clipa asta.

Poate ca tragedia cu pricina ar trebui sa fie o lectie pentru toti, sa ne aducem aminte de puterea Lui si sa ne intoarcem la El, sa-I slujim, sa-I dam glorie pentru toate lucrurile caci clipa aceea a plecarii numai El o controleaza.

In Cautarea Domnului Isus

Ma tot gandesc de ceva vreme daca eu il caut cu adevarat pe Domnul meu, daca relatia mea cu El este una sincera, adevarata. Oare este bine ce fac, oare este destul, oare sunt pe calea cea buna? Ei, bine cred ca intotdeauna ar fi loc de mai mult, de mai bine, si de cercetat mai adanc. Marea mea teama este sa nu ma inghita rutina adica sa ajung in starea aceea in care sa merg la biserica, sa citesc din Biblie zilnic insa fara sa stau profund de vorba cu Domnul meu. Cu alte cuvinte, sa-mi fac datoria! Imi dau seama ca inima mea are nevoie sa fie aprinsa mereu ca sa arda continuu ceea ce nu e neaparat bine caci asta imi spune ca relatia mea cu El nu e chiar continua. Am nevoie sa-L caut pe Domnul vietii mele in fiecare clipa a zilei.

A-l cauta pe Domnul inseamna a-l dori, a ne fi foame si sete sa avem o relatie din ce in ce mai stransa astfel incat sa fim una cu El. Dar cine este El si ce doreste de la noi?
1. El este Rascumparatorul ceea ce inseamna ca o sa-mi mai dea o sansa.
2. El doreste sa fie obiectul afectiunii noastre.
3. El este sursa si izvorul tuturor lucrurilor de care avem nevoie (fie ele materiale sau de suflet) iar El doreste sa fim dependenti de El in fiecare clipa a fiecarei zile.
4. El stie cat de usor este sa ne abatem de la calea cea dreapta din cauza promisiunilor lumesti si ale ispitelor. Cine oare ne-ar putea intelege mai bine ca El?
5. El este unica noastra protectie. Incerc sa invat asta pe copiii mei – caci la urma urmei cea mai buna protectie pe care o putem da copiilor nostri este sa-I invatam sa-L caute pe Domnul.
6. Isus este viata, El este absolut tot de ce avem noi nevoie. De ce sa mai cautam in alta parte?
7. El ne poarta de grija in orice moment.

Cautandu-L pe Isus ne face din ce in ce mai tare ca El, incepem sa capatam din caracterul Lui si din intelepciunea Lui. Insa felul in care o facem trebuie sa fie serios – sa facem un effort, sa tanjim dupa El, sa-l cautam constant, cu bucurie, cu pasiune ca sa fim din ce in ce mai aproape de El. Sa nu ne multumim cu cateva versete citite zilnic ci sa fim multumiti doar atunci cand relatia noastra cu El e calda si puternica, cand o simtim pana in maduva oaselor.

Cred ca una din greselile facute adesea este ca ne multumim cu cititul Bibliei in fiecare dimineata si seara eventual si credem ca nu L-am lasat pe Isus pe dinafara in ziua respectiva. Insa desi este o conditie necesara in cautarea Domnului Isus nu este suficienta. Cautarea este o actiune dinamica, o simti ca se intampla. Citirea Cuvantului este doar o parte a cautarii. Apoi ar mai fi rugaciunea care, evident, este buna dar singura nu e suficienta in cautarea Domnului Isus.

Cred ca meditatia este cel mai important lucru - insotita in mod evident de citirea Cuvantului si rugaciune. Atunci cand meditam profund, ne concentram asupra unui singur lucru, reusim sa impartim inima cu El, sa tacem si sa-L lasam pe El sa vorbeasca, sa-L lasam sa ne cuprinda cu totul, sa ne umple de prezenta Sa. Cred ca daca vrem sa-L cautam pe Domnul Isus asa trebuie sa facem.

Si atunci cand vom fi pe deplin multumiti, impliniti, setea si foamea vor disparea si Pacea Lui ne umple toata fiinta, iar bucuria noastra se revarsa in afara din cauza ca tot ce avem nevoie avem deja – abia atunci putem spune ca L-am gasit pe Isus. E ca atunci cand apare dragostea dintai, numai ca asa ar trebui sa fie mereu – ba chiar sa creasca in intensitate. Caci sunt asa de multe de descoperit despre Domnul Isus!

Simplu e Drumul spre Isus

In calea mea pe drumul care duce la Isus gasesc multe coborasuri. Citesc din scripturi, ascult pe pastor in biserica, citesc pe bloguri, dezbat diverse subiecte cu o prietena pana devin aproape imposibil de digerat samd. Si intr-un tarziu imi dau iarasi seama ca incerc sa fac din toata calea asta un labirint din care parca nu reusesc sa mai ies insa, intr-un final, toate lucrurile sunt asa de simple. Gasesc pe drumul meu pricini de poctinire nenumarate; caci se vorbeste pe marginea Bibliei de parca e asa o mare filosofie de descalcit si de inteles. Ma izbesc de lucrurile astea zilnic si imi spun “pai, Domnul meu, nu pot, nu mai inteleg”. Desi imi place si mie filozofia, marturisesc ca drumul meu spre Isus il vreau ghidat de lucruri simple, spuse clar si amanuntit. Poate mi se trage din munca pe care o fac si care cere multa atentie la detaliile cele mai simple cu putinta.

Isus ne spune clar sa credem, sa iubim, sa fim buni, sa daruim….etc. Insa, ce am observat (la mine cel putin) este ca ma pierd in generalizarea cuvintelor. De exemplu, daca am facut ceva gresit astazi, am tendinta sa anulez toate celelate lucruri bune pe care le-am facut si atunci iar ma dau cu capul de pereti si ma descurajez. Imi dau seama ca atitudinea mea e gresita si de aceea vreau sa spun ca una din conditiile principale ca sa pot sa merg mai hotarata si mai increzatoare pe drumul meu am nevoie de explicare amanuntita pentru cuvintele caracterului pe care doresc sa-l am. Intr-un articol anterior am vorbit despre bunatate si am dat exemple. Eh, de exemplele acelea am nevoie zilnic pentru ca viata mea de dimineata pana seara si de seara pana dimineata este compusa din lucruri mici si de rutina care daca le traiesc in plinatatea gandirii spre Isus imi dau bucuria aceea mare dupa care ravneste toata lumea. Caci la urma urmei s-ar putea sa incalzesc mult mai mult sufletul omului de serviciu care face curat (si pe care rar il baga cineva in seama de obicei) spunandu-i un “buna ziua” uitandu-ma in ochii lui si avand un zambet pana la urechi si intrebandu-l eventual ce face, decat daca as filosofa pe teme biblice cu cine stie ce stiutor de seama. Nu stiu daca am spus ce am vrut sa spun insa cred ca ne pierdem (ma pierd) prea mult in cuvinte. Cred ca ne departam usor de subiect fara sa ne dam seama caci la urma urmei vorbim despre el dar intr-o limba care chiar de nu este straina mintii, este straina sufletului nostru.

Drumul spre Isus ar trebui sa fie simplu de urmat; nu plin de principii si reguli care sa te apropie mai mult de lege si sa te indeparteze de credinta. Simplu de tot!

Domnul e viu

Isus e viu

In dimineata invierii

de Costache Ioanid


Isus,
prin care-a fost creat
şi ceru-ntre şi stropul humii,
trei zile şi trei nopţi a stat,
din sânul Celui adorat,
în sânul şi puterea lumii.

Trei zile şi trei nopţi năduful
L-a frânt.

Dar, de pe cruce, Duhul
a străbătut adâncul gol,
scoţând toţi robii din Şeol
şi-nnourând cu ei văzduhul!

Ce pană ar putea descrie
fremătătoarea bucurie
când se văzură toţi aceia
ce-au fost iubiţi din veşnicie!

Şi-n urmă, după noaptea treia
Isus luă cu El spre zori
un stol de îngeri sclipitori
şi-un stol de sfinţi aleşi...
Şi-ndată,
dând fiecărui un străjer,
în revărsarea zile, iată,
a coborât cu ei din cer...

Mijea pe dealul Căpăţânii,
sub negrul nopţii oboroc,
întâia zi a săptămânii.
Zburau hurezi din loc în loc.
Iar la mormânt vegheau păgânii,
proptiţi pe scuturi lângă foc.
Şi jaru-n joc de vâlvătăi
amesteca pe stânci văpăi.

"Acum..."
vorbi-n văzduh Isus,
"Voi fraţii Mei, porniţi ´nainte,
cu îngerii către morminte!
Şi trupul vostru cel răpus,
chemat din valea de suspine,
Se va-nălţa în cer cu Mine.

*

În zbor de taină, nevăzut,
peste văpăile-n răsfrângeri,
intra Isus, urmat de îngeri,
în cripta negrului tribut...
Şi-acolo-n strania cămară,
convoiul alb s-a-nfiorat,
când sub cupola funerară
zăriră giulgiul sângerat...
Şi-n văd de plângere amară,
tot stolul alb a-ngenunchiat.

"Luaţi marama de pe faţă",
vorbi Isus
"dar giulgiu-ntreg,
rămâne fără să-l dezleg.
Şi astfel dis-de-dimineaţă,
venind în grabă, fraţii Mei,
vor şti că trupu-ntors la viaţă
nu-i smuls de oameni,
nici de lei.
Şi vor putea ca să cunoască,
din taina pânzelor întregi,
că trupu-i scos prin alte legi
decât prin legea pământească..."

Şi-atunci pe giulgiu, ca o undă,
S-a aşezat Isus domol,
şi-n mai puţin de o secundă
rămase-n umbră giulgiul gol.

Iar Regele dumnezeiesc
strigă: "Părinte, mulţumesc!"
Apoi,
strângându-se-n tunică,
vorbi:
"Maria... se ridică...
Şi vin surorile cu ea.
Văzând ostaşii le-o fi frică.
Şi lespedea le-o fi prea grea.
Acum, voi îngeri ai Puterii,
c-un deget piatra veţi abate.
Iar ca să alungaţi străjerii,
destul e unul să se-arate".

*

În zori, în falnicu-i palat,
sări din patul său Ciafa,
cu chip livid şi tulburat,
golindu-şi în potir carafa.
Apoi aprozii şi-a strigat:
"Chemaţi acum în zori soborul -
să ţinem un sabat în plus!...
Căci azi sfârşim cu-acel Isus!
În urmă vom chema poporul
şi ne vom duce pe Golgota,
acolo unde-nşelătorul,
acel ce S-a crezut Mesia,
Îşi doarme-n pânze veşnicia!
Şi, fiindcă-i ziua învierii...
chemaţi bătrânii cu podoabe,
încinşi cu sfinte filacterii!...

Dar, iată, printre robi şiroabe,
înaintară în palat străjerii.
-Ce-i asta? Aţi lăsat mormântul?
Cu glas întretăiat de-un tremur,
ostaşii au luat cuvântul:
- A fost un înger... un cutremur...
şi piatra a căzut deodată!...
- Ce-aţi spus? Vă duc la judecată!
Ostaşi, voi aţi fugit din post!
- Un înger... coborât pe piatră...
un înger lângă noi a fost!
Era ca fulgerul pe cer
când umple de sclipire norul.
- Sunteţi nebuni? Când eşti străjer,
mai ştii ce-i spaima şi fiorul?
(Vai... parcă m-a lovit un fier!)
Dar unde e Înşelătorul?
- Ah, domnule, să-ţi spun curat:
Înşelătorul... a-nviat!
- A în... vi... at?? Ce vorbă-i asta?
(Ah, blestemaţii! Ah, nerozii!
Mi se despică-n două ţeasta)
Să vie înapoi aprozii!...
... Dar poate-i totuşi o greşeală.
Un mort e mort fără-ndoială.
O fi pe-acolo... cine ştie?"
- Nu-i nimeni. Peştera-i pustie,
şi zace-n miruri pânza goală.
- Veţi merge-n lanţuri la galere
Ba nu... mai bine... sst! tăcere!
Ei ucenicii L-au furat...
(Aţi înţeles?)
Din neveghere,
aţi adormit... puţin... aseară.
Şi ei, tâlharii, Îl furară!
- Dar, dregătorul?
- Fiţi pe pace!
Vorbind în taină cu stăpânul,
noi fără grijă vă vom face...

Şi le-a umplut cu aur sânul.

Ieşise soarele de-o şchioapă.
Deodată-n cale, o bătrână,
mergând cu vasul ei la apă,
văzu doi tineri mână-n mână.
Doi tinerei cu chip frumos,
cu strai de nea de şi de mărgean!
- Cine sunteţi? Din ce liman?
- Noi suntem robi ai lui Cristos,
suntem David şi Ionatan.
Şi-un nor i-a-nvăluit duios.

Într-o grădină, pe-un pătul,
un om sărman, în ceas de rugă,
ţinea în mâna lui un sul.
Şi el văzu pe-o buturugă
cum parcă răsări deodată
un chip din zările cereşti,
zicând: " Pricepi tu ce citeşti?"
-Nimic. Căci nimeni nu-mi-arată.
Dar tu, stăpâne, cine eşti?
- Sunt solul Omului durerii,
Isaia, rob neînsemnat.
Vă dau cuvântul mângâierii:
Isus, Mesia a-nviat!

Trei fraţi, pe-o margine de vie,
văzură în sclipiri de soare
un om înconjurat de fiare,
zicând: "În pace să vă fie
schimbată orice întristarea!
Eu sunt acel ce-am scris în carte
cum lumea între lei m-a pus.
De vreţi să fiţi scăpaţi de moarte,
încredeţi-vă în Isus!"

Astfel,
în sfânta lor cetate,
în ziua-ntâi a săptămânii,
pe drum, la marginea fântânii,
sau sub zidiri întunecate,
s-au arătat la o mulţime
de oameni
sfinţii din vechime.
Apoi
o slavă nevăzută
deasupra caselor...
un nor
s-a adunat ca un sobor.
Şi-un zvon de harvă şi lăută,
slipind ca soarele-n polen,
s-au înălţat către Eden...

De-atunci
mulţi nori pe cer trecură.
Şi sunt pe ceruri nori mereu...
dar între-o zi,
- după Scriptură -
din nevăzutul curcubeu
va coborî un nor de stele.
Şi-n nor se va-nălţa spre ele,
strigând în strălucita zi,
cu glas de fluviu spumegat,
dar nu: Cristos a înviat!
şi nici: Cristos va reveni!
Ci vor striga către zenit
atâta doar:
Iată-L!
A venit!