Rugaciune

de Jan Lulu Stern

Intoarce-ti , doamne , fata catre mine
Sa vezi din plin pe robul tau umil
Sa-l vezi ingindurat , plin de suspine
Si neajutorat ca un copil .

Aducerile-aminte mi-arata a mea viata
Ca pe-un zabranic negru-n zi de-nmormintare
Copil , tinar , adult ma vad mereu in ceata
O ceata deasa , neagra si fara de scapare .

Am asteptat sfirsitul sau batrinetea calma
Nesimtitor in groapa sau fara de dorinte
Dar , ca-n trecut , si-acuma o palma sau sudalma
Ma insotesc pe drumu-mi cel plin de suferinte

Si ca-n trecut si-acuma sint fara aparare
O tinta minuscula dar nimerita-n plin
De tot noroiul lumii , ce ustura si doare
Si iti preface viata intr-un amar destin .

Mi-am cautat scaparea pe cai intortocheate
Sau pe cararea dreapta a recei judecati
Dar usile-au ramas in fata-mi ferecate
Pecetluite trainic , acum ca-n alte dati .

Si sa nu-l vezi pe robul tau umil
Infrint , indurerat , plin de suspine
Si neajutorat ca un copil
Intoarce-ti , doamne , fata de la mine

Si sa nu-l vezi pe robul tau umil
Si sa-ntelegi ca-i irosit o viata
De om batrin , de-adult si de copil
Intoarce-te , parinte , si nu-l privi in fata .

Incotro???

Cantecul asta are niste versuri superbe. Sa luam putin timp si sa ascultam si apoi sa ne intrebam sincer, oare noi incotro mergem cu adevarat!

De ce ne ingrijoram cand il avem pe Domnul?

Cand apare teama, cand ne incolteste grija sa-l lasam pe Dumnezeu sa aplice metodele lui de abordare a anxietatii. Din pacate, multi oameni aleg alcoolul sau drogurile, sau dau vina pe cei din jur. Ingrijorarea noastra se naste din nesiguranta a ceea ce se va intampla in viitor. Oare voi avea bani sa-mi ajunga sa platesc chiria, sa tin copii la scoala, sa am ce pune pe masa, etc? Daca ma dau afara din servici? Si nici nu ar fi greu sa nu ne ingrijoram cu situatia economica din zilele acestea. La urma urmei suntem niste fiinte slabe cu indoieliele noastre. Stiu – e simplu de spus – “nu fi ingrijorat” dar e greu de facut. Insa, cel mai important lucru este sa ne dam seama de ingrijorarea noastra si s-o aducem la cunostinta lui Dumnezeu, sa o lasam pe umerii Lui.

Cand suntem ingrijorati, mintea ne este dezbinata, suntem trasi in directii opuse; nu ne putem concentra la nimic. Ne irosim energia in grijile noastre. Nu putem da tot ce avem mai bun in noi si ajungem sa luam decizii gresite de cele mai multe ori. Cu cat ne ingrijoram mai mult cu atat ne creste anxietatea. Nu mai avem pace si bucurie in suflet. Nu ne putem bucura de lucrurile bune pe care ni le da Dumnezeu ba chiar mai mult, ajungem nici sa nu le mai vedem.

Cred ca singura solutie la toate ingrijorarile noastre sta in sfatul apostolului Pavel: “„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” (Filipeni 4:6). Nu cred ca exista un exemplu mai bun ca Pavel care a invatat sa nu se ingrijoreze in inchisoare, trecand printr-o sumedenie de primejdii, foamete si sete, frig si lipsa de imbracaminte.

Si apoi in Evrei 4:15 ni se spune ca “nu avem un mare preot care sa nu aiba mila de slabiciunile noastre”. Sa indraznim dar si sa venim la Tatal; primul lucru cand apara ingrijoararea – sa venim la Tatal nostru. Si pacea Lui ne va acoperi si se va reavarsa asupra noastra. Sa invatam dar sa nu ne mai ingrijoram!

Robia ingrijorarii

Subiectul ingrijorarii ma urmareste zilnic si nu de curand am citit pe un blog despre acest subiect, asa ca am inceput iarasi sa ma gandesc mai profund, sa-mi analizez situatiile mai bine, sa-mi aduc aminte de anumite predici pe care le-am auzit, s.a.m.d. Oricum ar fi, toti suntem buni la lectii, dar cand ne vine nota de plata lunara, sau cand se imbolnavesc iarasi copiii, sau cand relatiile cu alti oameni nu merg cum ai vrea, sau… uitam de lectiile pe care le-am primit sau de legamantul pe care l-am facut cu Dumnezeu de atatea ori.

Este bine stiut de toata lumea plus ca este dovedit si stiintific ca anxietatea dauneaza grava sanatatii noastre fizica, mintala, emotionala si spirituala. Adesea ne mutileaza de nerecunoscut daca nu avem grija sa iesim din ea.

Imi place foarte tare Matei 6: 25-34 si o citesc mereu impreuna cu alte multe pasaje care vorbesc despre acelasi lucru – despre lasatul grijilor in mana lui Dumnezeu.

Eu simt grija ca o povara si ca toate poverile pe care le am sau care apar in viata mea, incerc sa i le dau lui Isus; am observat ca atunci cand m-am lasat cu totul pe mainile Lui, grijile mele s-au transformat in abur insa atunci cand m-am indoit n-am reusit sa scap de griji (si trebuie sa recunosc, nu sunt putine datile acestea).

Cand apare ingrijorarea primul lucru pe care al trebui sa-l facem este sa ne uitam la cauza ei, este problema respectiva demna de ingrijorare? Dumnezeu ne spune ca nu ar trebui sa avem nici un motiv de ingrijorare. Atunci de ce ne ingrijoram? Primul motiv este lipsa credintei- noi nu ne incredem in El pentru indeplinirea nevouilor noastre. Al doilea motiv ar putea fi chiar faptul ca incercam sa facem lucruri sau sa schimbam lucruri din viata noastra care nu se pot face/schimba. Mie una, imi este foarte greu si ingrijorarea ma prinde usor in capcanele ei. Insa oricat de putina ingrijorare ionseamna ca nu avem suficienta incredere in El. Ar trebui sa ne aducem aminte ca suntem copiii Lui si El se va ingriji de noi dupa bogatia sa (nu dupa a noastra).

Anxietatea apare cand urmarim modelul lumii caci El ne spune sa “cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu”, deci mai intai, nu in al doilea rand. De fapt asta trebuie sa fie singura noastra grija – imparatia lui Dumnezeu. Si apoi sa avem credinta incredintata ca El ne va da toate celelalte pe deasupra.

Cand.....

Am auzit gandurile astea la radio in dimineata asta si mi s-au parut niste incurajari superbe...


Cand te simti obosit si descurajat in urma eforturilor zadarnice, DUMNEZEU STIE cat de mult te-ai straduit...
Cand ai plans atat de mult incat ai simtit ca te doare inima, Dumnezeu ti-a numarat lacrimile...
Cand simti ca viata sta pe loc si ca timpul trece pe langa tine, Dumnezeu te asteapta...
Cand nimic nu mai are sens si esti confuz sau te simti frustrat, Dumnezeu are un raspuns pentru tine...
Daca dintr-o data chipul tau se lumineaza si mai gasesti o urma de speranta, Dumnezeu ti-a soptit...
Daca lucrurile merg bine si ai motive sa fii multumitor, Dumnezeu te-a binecuvantat...
Daca ti se intampla ceva frumos si esti mut de uimire, Dumnezeu ti-a zambit...
Aminteste-ti ca oriunde ai fi si oricum te-ai simti, DUMNEZEU STIE...

In Singuratatea Lumii

Singuratatea este poate cel mai groaznic si chinuitor sentiment din viata omului. Ne putem simti singuri cand nu e nimeni in jurul nostru, cand locuim singuri intr-o casa dar ne putem simti foarte singuri si cu o multime de oameni in jur. Oare ce face fiecare dintre noi atunci cand e singur? Ne plangem de mila, ne apuca teama, devenim tristi si deprimati? Mi s-a intamplat sa fiu singura si mi se intampla sa fiu singura de foarte multe ori, indiferent ca sunt sau nu cu cineva in jur.

Ma gandesc adesea la bunica care a locuit singura in ultima parte a vietii ei; bunicul murise cand ea era destul de tanara, apoi toti copiii pe care ii avea au plecat la casa lor asa ca a ramas singura. Eram mica si nu intelegeam prea bine dar stiu ca ma durea sufletul cand o vedeam pe bunica singura iar ei nu-i placea deloc. Imi rasuna puternic in urechi cuvintele ei “mai treceti pe la mine” desi imi petreceam toate vacantele la ea. Insa in singuratatea asta a ei ea s-a apropiat enorm de Dumnezeu. Bunica a fost dintotdeauna o femeie care a umblat pe caile Domnului si isi citea Biblia zilnnic si nu trecea o zi in care sa nu fi facut asta dar in anii in care a fost singura s-a schimbat enorm. Singuratatea a facut-o sa-si petreaca timp cu Dumnezeu mai mult si mai mult pana Dumnezeu i-a ocupat tot timpul. Dumnezeu era peste tot in ea, in chipul ei, in gandurile ei, in viata ei, in absolut tot ce facea, ce vorbea. In ultimii ani ai vietii devenise asa de nerabdatoare sa-L cunoasca pe Creatorul ei!

Desi am exemplul cel mai bun si mai palpabil, cand sunt singura sau cand ma simt singura ma apuca depresia. Pentru mine singuratatea este crunta. Dar daca as putea sa lupt depresiei si sa ma incep sa stau de vorba cu Domnul meu as reusi nu numai sa infrang singuratatea dar as creste in relatia cu Domnul meu. Timpul e foarte pretios dar e si mai pretios cand il petrec cu Domnul. Singuratatea poate fi o stare care sa ne apropie mai tare de Domnul vietii noastre; ar putea fi starea secreta a sufletului meu pe care sa o cunoasca doar El, si in care sa vina sa ma traga mai aproape de lumina lui datoare de viata.

Chiar in singuratate – nu esti singur niciodata daca esti cu Isus, Domnul Vietii.

Gradinarul

Undeva in creierul muntilor in Elveţia, aproape de un lac oglinditor şi departe de orice carare batatorita, un calator caruia ii placea sa bata muntii s-a oprit si abatut la poarta unui superb conac. A raspuns un gradinar care l-a luat s-ai arate nespus de frumoasele gradini cu flori de care avea grija negresit.

"Stapanul dumneavostra lucuieste aici tot anul? Unde este el?" intrebase calatorul.

"Nu, el este de departe," a răspuns gradinarul.

"De cat timp e plecat?"

" De aproximativ douăzeci de ani," a răspuns paznicul.

"Cred că iti scrie des," a continuat calatorul.

"Nu, el nu a venit si nu mi-a scris nici macar o singură dată."

"Si atunci cine vine să supravegheze lucrurile aici?"

"Este foarte rar cand apare cineva pe aici", a răspuns paznicul.

"Şi totusi dumneavoastra aveti atata grija de toate lucrurile astea – le tineti intr-o stare desavarsita!"

"Da, domnule, am păstrat totul ca şi cum stapanul meu vine azi."

Dacă în aceste vremuri grele si nesigure, cultivam si avem grija de sa inmultim ceea ce Dumnezeu ne-a dat (asa cum a facut gradinarul) o sa fim gata de plecare daca El, Stapanul si Domnul nostru vine astazi.

Dupa o povestire de C.L. Paddock

Blandul Pastor

Sapte usi

de Costache Ioanid

La o usa cu pacate
(cum sunt toate…)
A batut încetisor
mâna cea cu sfânt izvor.
A batut cu bunatate.
Însa omul cu zavor
era prins de Asmodeu
Într-un somn adânc si greu.

Si-a batut din nou la usa
bratul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astazi Mielul blând si mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crima am facut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimanui nu stric,
nu ma-mbat, nu trag tutun,
nu ma cert, nu ma razbun…
Eu sunt omul cel mai bun.
La biserica ma duc…
si la Pasti si al Craciun…
Biblia …am rasfoit-o…
hat, pe când eram un tânc…
Si zicând acestea, gazda
adormi si mai adânc.

Si-a batut în alta parte
Calatorul milenar
coborât de pe Calvar.
-Este cineva la usa?
zice-o voce cu tepusa.
-Eu, Cuvântul ce da Har.
-Cum? Aici? La mine-n casa?
Eu sunt foarte ocupat.
Treburile nu ma lasa.
nici macar sa stau la masa
.
Ma iertati, dar nu descui.
Cine are timp de sfaturi,
treaba lui!

Si-a batut Iisus la usa
unui om la fel de rau.
-Cine-i?
Salvatorul tau.
-Salvator?! Eu n-am nevoie!
Daca-n cer, în tot înaltul,
la Iehova sau la Joe.
E un Rai mai sus de stele,
nu ma duc purtat de altul,
ci cu aripile mele!

Si-a batut Iisus la alta usa
mâna marelui proscris.
Usa s-a …întredeschis.
-Cine-i si cu ce dorinta?
-Sunt de Tatal Meu trimis
ca sa va aduc salvare
prin credinta,
cum profetii au prezis.
-Da, credinta nu e rea…
Dar, de-i vorba de cainta,
eu nu las credinta mea!
Datina cea batrâneasca!
Pastele cu miel, cu pasca,
anul nou cu baclava,
peste la Buna Vestire.
Uite, asta-i mântuire!
Sa ma las ca ratacitii
de atatea vechi traditii,
de petreceri bunaoara,
de minciuna… necesara…
de o gluma… de-o tigara
si… de tot ce se iveste?…
Sa se lase cine-o vrea!
Îl priveste.
Eu nu las credinta mea!

Si, din nou, Acel ce-imbie
a batut la alt camin.
-O, Stapânul meu divin,
ce înalta bucurie!
Ai venit din Empireu
ca sa vizitezi în treacat
pe-un nevrednic cum sunt eu.
Uite, Îti sarut sandala
ca Maria din Magdala,
dupa cum Ti se cuvine.
Si-acum…du-Te si imparte
Vestea buna mai departe.
Si…mai vino pe la mine…

Si Iisus S-a dus sa bata,

cu acelasi dor in piept,
la o usa departata.
-Domnul meu, de când Te-astept!
Vino, caci Ti-am pregatit

o odaie-nmiresmata,
cea mai buna încapere,
cu fotolii si laicere,
ca sa stam mai mult, mai mult…
Tu sa-mi tâlcuiesti mistere,
eu sa stau sa Te ascult.
intra dar, Lumina vie,
fagure de mângâiere!
Însa…n-atinti prin casa
ochii Tai din alte sfere,
caci…e-atâta murdarie
prin unghere…

Iar la urma Calatorul a batut la un pridvor.
Prin paienjenisuri sumbre si prin fum ametitor,
Se stârni un joc de umbre
si se auzi un geamat:
“Ajutor! Ajutor!”
Si deodata
se cutremura pridvorul
de o lupta-nversunata.
Ca naluci în vai desarte,
umbrele loveau de moarte.
Zanganira geamuri sparte.
Apoi usa a fost data
la o parte.

-Doamne, hotii ma sugruma.
Uite-ma cum ma legara.
Casa mea…era un templu,
un Eden, odinioara.
Dar prietenii cu masca
au stiut sa ma-mbrânceasca
în orgie si inviciu-
si din templul meu facura
o taverna si-un ospiciu.
Vino, Doamne, da-i afara!

Si Iisus, luând în mâna
bici de funii si curele,
iata-L…face-un pas cu ele.
sare usa din tâtâna.
Cade lantul pe podele.
Fug ca serpii prin tarâna
toti prietenii de rele.
Fuge pofta si minciuna,
furtisagul si betia,
îmbuibarea si trufia;
fug…fug pe totdeauna.
-Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
Casa mea a Ta e toata!
Nu mai pleci de-aici Iisuse,
niciodata!
Intra ca Stapân pe veci.
schimba totul cum Îti place,
fa ce vrei, dar nu mai pleci!…

Fericit si plin de pace,
Domnul iute Isi sumete
mânecile Lui de in.
zboara sticlele de vin,
vestejitele buchete,
scrumiere si brichete,
toata spuma de venin.

Da. A fost învins dusmanul!
Se înalta-n soare schele…
Cu luciri de baionete,
bate, bate târnacopul
în perete.

Lumea plina de mirare,
trecatori, prieteni, rude,
toti se-ntreaba: Ce-o fi oare?
Iar Zidarul le raspunde:

“deocamdata, demolare!”

Speranta mea vine de la El

Oamenii de astazi au o nevoie disperata sa auda cuvinte de speranta. Ne invartim incoace si incolo cautand mereu ceva care sa ne dea speranta. Speranta pentru ce? Pentru o viata mai buna, pentru pritenii mau bune, pentru snatate mai buna….oare pentru ce? Cred ca pentru absolut orice. Ce observ eu este ca atunci cand omul este departe de Dumnezeu este ca o gaina cu capul taiat – cauta ceva ce nu stie de fapt (sau poate ca incearca sa-si caute capul care e dus in toate partile). Pai cred ca daca astfel de oameni nu-l gasesc pe Dumnezeu sunt condamnati pe viata la starea asta de disperare. Nu stiu de ce asta ma duce cu gandul la capitolul 4 din Neemia. (Neemia 4: 1-3 Când a auzit Sanbalat că zidim iarăşi zidul, s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. Şi-a bătut joc de Iudei,
2 şi a zis înaintea fraţilor săi şi înaintea ostaşilor Samariei: "La ce lucrează aceşti Iudei neputincioşi? Oare vor fi lăsaţi să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viaţă unor pietre înmormântate sub mormane de praf şi arse de foc?"
3 Tobia, Amonitul, era lângă el, şi a zis: "Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră."). Dumnezeu il pune pe Neemia sa reconstruiasca zidurile daramate ale Ierusalimului acre erau acum niste pietre intr-o groapa de gunoi. Dusmanii lui l-au badjocorit si au ras de el, insa Dumnezeu care poate recicla chiar si gunoiul l-a ajutat sa reconstruiasca.

Si de aici -gandurile ca daca esti descurajat si parasit lasa-te in voia Domnului. Poate ca esti infrant de oameni si de sisteme, poate ca esti ranit de aspectele aspre ale vietii. Domnul te poate ajuta daca tu te intorci la El si cu rabdare sa suporti curatirea si remodelarea sufletului tau.

Biblia este de fapt o carte a restaurarii si a sperantei (am auzit undeva asta – nu mai tin minte unde) fara de ea nu ne putem curati. Sa ne uitam dar la promisiunile lui Dumnezeu si sa ne incredem viata in mainile Lui. El singur poate transforma gunoiul din sufletele noastre in cel mai frumos si nepretuit dar, in cea mai stralucitoare lumina - lumina datatoare de viata.

Haide dar la Domnul suflete al meu, lasa-te iarasi curatat!

Intoarcerea la Domnul

Oare de cate ori in viata ni se intampla sa dorim sa ne intoarcem la Domnul? Cred ca de fiecare data cand gresim, cand ne simtim vinovati si cand simtim ca l-am suparat pe El. Grijile zilnice isi fac usor loc printr prioritatile noastre de zi cu zi, mai ales intr-o casa cu familie numeroasa cu diverse obligatii. Cele mai multe treburi ale casei si cumparaturi se fac in ziua Domnului - mersul la biserica devine optional; ne-mersul la biserica este motivat de diverse lucruri mai mult sau mai putin convingatoare desi ele sunt adesea convingatoare pentru mintea noastra. Cadem de multe ori; faptul ca devenim crestini la un moment dat in viata nu ne scuteste de pacat si nici de atacurile satanei. Mie personal, mi se pare mai greu ca inainte si stiu ca aici sunt multe de spus de ce se intampla asa dar cea mai importanta explicate cred ca sta in cunoasterea adevarului. Cumva, as spune ca este Adevarul care nu-mi da pace - care ma tine treaza mereu, care ma trage de maneca intodeauna cand ma abat.

Cum facem in acele clipe cand vrem sa ne intoarcem la Dumnezeu, sa facem pace in relatia cu El pentru a nu stiu cata oara, sa citim iarasi Biblia si sa ascultam de Cuvantul Lui. Am sa insirui cativa pasi pe care ii consider esentiali in recuperarea relatiei cu Dumnezeu.

Mai intai ar trebui sa ne gandim ca oricat de departe ne-am putea duce de Dumnezeu niciodata n-o sa fim prea departe de dragostea Lui si apoi sa urmam urmatorii pasi:

1. Sa marturisim si sa recunoastem ca suntem in deriva; ca ne-am abatut. Consider ca in primul rand este important sa recunoastem fata de noi acest lucru si apoi fata de Dumnezeu. Caci daca ii spunem lui Dumnezeu ca am gresit insa noi nu suntem convinsi de greseala facuta, sau nedumeririle care le avem – o sa gresim iarasi, o sa ne abatem foarte usor. Satana ne cunoste foarte bine slabiciunile si stie sa le manipuleze foarte pervers.
2. Pocainta sincera. Urmatorul pas este sa luam decizia de a schimba modul de a gandi avand mereu in minte ca “nu este voia Lui, nu este planul Lui” sau chiar mai pozitiv “asta este voia Lui si planul”. Mie imi da multa putere sa ma gandesc pozitiv in relatia mea cu El – de exemplu sa ma gandesc la care este voia Lui si nu la care nu este voia Lui; la lucrurile care i-ar place si nu la cele care nu i-ar place. Cu alte cuvinte, incerc sa ma concentrez pe ce trebuie sa fac nu pe ce nu trebuie sa fac.
3. Supunere. Dupa ce ne-am schimbat gandurile sa ne intoarcem la o viata de supunere. In alte cuvinte, cum am spus mai sus, sa ne dam toata silinta sa facem lucrile care ii plac Lui. Chiar daca stana ne mai da coate, sa nu ne abatem, sa nu ne demoralizam, sa privim la tinta noastra, la Isus.
4. Sa luam decizia de a reajusta prioritatile vietii. Adesea e greu, grijile familiare si treburile de serviciu ne fura din timpul cu Dumnezeu foarte usor. Dar sa nu lasam sa treaca o zi fara sa citim Cuvantul Lui, sa ne rugam si sa facem putina liniste sa putem auzi ce ne raspunde. Oricat de obositi am fi! Caci eu cred ca asta este una din slabicunile in care satana ne ataca foarte tare: cand suntem obositi si ni se pare ca nu mai avem putere sa ne concentram la rugaciune. Dar putem trai cu Domnul toata ziua, sa vorbim cu El in fiecare clipa si asa ajungem sa-L ascultam, sa auzim si sa intelegem de ce vrea ca noi sa procedam intr-un anumit fel in anumite situatii. Tot ce facem sa facem ca pentru Domnul, asa cum ne-a poruncit si El ne va da odihna.

Asadar, indiferent cat de departe suntem, El ne poate aduce inapoi (daca vrem asta, bineinteles)!

Tine-ma, Doamne strans langa Tine!